Olga Kuraciova, componentă a Pussy Riot, formaţia feministă de punk-rock din Moscova cunoscută pentru versurile provocatoare şi activism, a anunţat că s-a numărat printre persoanele care au pătruns pe teren în timpul finalei Cupei Mondiale, pe stadionul Lujniki, şi a fost reţinută de poliţie, informează Reuters.

Stewarzii si o tanara care a intrat pe teren la finala CM 2018Foto: Captura YouTube

Kuraciova a declarat pentru Reuters că este la o secţie de poliţie aflată la stadion.

Patru persoane au pătruns pe teren în minutul 53 al finalei Cupei Mondiale, Franţa – Croaţia. Intruşii au fost prinşi imediat de stewarzi. Cele patru persoane purtau uniforme, scrie News.ro.