Gianni Infantino, preşedintele FIFA: "Cupa Mondială 2018, cea mai bună din toate timpurile"

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 13 iulie 2018, 13:22 Sport | Fotbal


Gianni Infantino
Foto: fifa.com
Ediţia din 2018 a Cupei Mondiale de fotbal este "cea mai bună din toate timpurile", a afirmat preşedintele Federaţiei internaţionale (FIFA), Gianni Infantino, în cursul unei conferinţei de presă pe care a susţinut-o la stadionul Lujniki din Moscova, gazda finalei Franţa - Croaţia, programată duminică, informează AFP, conform Agerpres.

"Încă de acum câţiva ani am spus că acest Mondial va fi cel mai bun din istorie, iar astăzi pot să o spun cu convingere: este vorba de cea mai bună Cupă Mondială din toate timpurile", a declarat Infantino, vineri, cu două zile înainte de încheierea turneului final.

Conducătorul FIFA a apărut în faţa jurnaliştilor într-un hanorac de culoare roşie, pe care era imprimată sigla CM 2018, alături de preşedintele Comitetului rus de organizare, Aleksei Sorokin. El a ţinut să mulţumească, cu această ocazie, "guvernului lui Vladimir Putin", pentru modul în care s-a ocupat de organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură.

"Rusia s-a schimbat, a devenit o adevărată ţară a fotbalului, nu doar prin organizarea Cupei Mondiale la cel mai înalt nivel, dar şi fotbalul face acum parte din ADN-ul ţării, graţie performanţelor echipei naţionale, a întregii munci depuse, a infrastructurilor, totul este magnific şi foarte eficient", a adăugat Infantino.

"Moştenirea acestei Cupe Mondiale va face ca Rusia să urce în clasamentul naţiunilor datorită fotbalului. Ceea ce a fost construit, a fost construit pentru viitor", a adăugat conducătorul forului fotbalistic mondial.

"Ceea ce s-a schimbat este percepţia faţă de Rusia. Aproape un milion de vizitatori în Rusia, la Moscova, dar şi în toate oraşele gazdă, şi-au dat seama că au ajuns într-o ţară frumoasă, primitoare, într-o ţară pregătită să arate lumii că realitate nu este aceea pe care crezi că o cunoşti. Este o ţară bogată în cultură, istorie, istorie a omenirii", a conchis Infantino.

Următoarele două ediţii ale Cupei Mondiale de fotbal vor avea loc în Qatar (2022) şi în SUA, Canada şi Mexic, în 2026. Ediţia 2026, găzduită de cele trei state de pe continentul american va fi prima cu 48 de participante, faţă de 32 în prezent.


Citeste mai multe despre   



















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

2372 vizualizari

  • +14 (14 voturi)    
    Gianni (Vineri, 13 iulie 2018, 13:37)

    mitg [utilizator]

    A primit o chiftea si hop ce roz si frumos e tot.
  • +10 (12 voturi)    
    Poate din punct de vedere al incasarilor (Vineri, 13 iulie 2018, 13:44)

    bancher [utilizator]

    UEFA poti sa spui ca este cea mai buna cupa mondiala din istorie (in sensul de cea mai profitabila).
    Dar, ca fotbal care s-a jucat, eu zic ca e cea mai slaba.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version