Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, şi-a luxat umărul drept, miercuri, în timp ce făcea jogging, informează BBC, potrivit News.ro. "Mai bine că este vorba de mine decât de vreun jucător", a spus Southgate.

Foto:

Jucătorii au avut o zi liberă, miercuri, iar Southgate a suferit accidentarea la baza echipei de la Repino.

"Doctorul mi-a spus că nu mai pot ridica mâinile în aer în cazul unui gol. S-ar putea să nu mai celebrez golurile cu atâta entuziasm în viitor", a declarat Southgate.

Southgate, care poartă o faşă, a fost tratat la un spital din apropiere în prezenţa medicului naţionalei Angliei, Rob Chakraverty.

"Mai bine că este vorba de mine decât de vreun jucător", a spus Southgate.

După ce a învins Tunisia în primul meci de la Campionatul Mondial, scor 2-1, Anglia va evolua, duminică, în grupa G, contra echipei statului Panama.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Tunisia - Anglia 1-2 / "Salvatorul" Harry Kane - Un gol marcat în prelungiri le-a adus victoria englezilor