Generaţia de aur, ”antrenată” la acest meci de cinci stele de Victor Piţurcă, s-a prezentat cu Bogdan Stelea, Florin Prunea, Dan Petrescu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ionuţ Lupescu, Cristi Chivu, Gheorghe Mihali, Miodrag Belodedici, Ioan Sabău, Iosif Rotariu, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, Adrian Ilie, Tibor Selymes, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Florin Răducioiu şi Răzvan Prodan, fiul regretatului Daniel Prodan.
Barca Legends, cu Albert Ferrer pe banca tehnică, i-a avut în replică pe Arnau, Gabri, Jesús Angoy, Jose Edmílson, Sonny Andersson, Frédéric Déhu, Sánchez Jara, Juliano Belletti, Julio Salinas, Miquel Àngel Nadal, Lluís Carreras, Éric Abidal, Miquel Soler, Oscar Arpón, Patrick Andersson şi Juan Carlos.
Meciul a fost arbitrat de Ion Crăciunescu.
Cei aproape 30.000 de fani au făcut valuri în tribune şi i-au aplaudat generos pe protagonişti, care au luat meciul în serios, în pofida vârstei, dar s-au şi distrat la cote maxime. Au arătat de ce sunt atât de iubiţi după mulţi ani de la meciurile oficiale, prin măiestrie şi bucuria jocului. S-au dat autografe, s-au făcut fotografii şi toată lumea s-a bucurat de o zi dedicată gloriei.
Partida de fotbal a avut loc la o zi de la un alt eveniment de gală – meciul demonstrativ de tenis, din BT Arena, la care s-au aliniat Goran Ivenisevici, Andrei Pavel, Florin Mergea, Mike Bryan, Adrian Ungur.
La meci au participat nu doar tenismenii profesionişi, foşti sau actuali, ci şi Cristian Chivu, care alături de Andrei Pavel, a dat replica dublului format din Mike Bryan şi unchiul lui Rafa Nadal, Miguel Angel Nadal, fost fundaş al Barcelonei.
Titlul este conferit de ACES Europe (European Capitals and Cities of Sport Federation), organizaţie non-profit recunoscută în Cartea Albă a Comisiei Europene, şi vizează recunoaşterea internaţională a comunităţilor care valorizează sportul şi creează contexte favorabile dezvoltării acestuia pentru locuitorii săi.
bravo tuturor bortzosilor care au avut curajul sa nu se faca de ras. :-)
de remarcat ca in trupa iberica, cei de pe teren erau mult mai fit ca ai nostri.
de unde ca, la noi se traieste mai bine ca la ei. :-)))
felicitari tuturor care au participat, din teren, pana in tribune !