Arbitrul Fahad Al Mirdasi a fost suspendat pe viaţă de federaţia de fotbal din Arabia Saudită (SAFF) pentru corupţie, informează lequipe.fr, potrivit News.ro. Al Mirdasi făcea parte dintre cei 36 de centrali desemnaţi să conducă meciuri de la Cupa Mondială din Rusia.

ArbitruFoto: fifa.com

Fahad Al Mirdasi trebuia să arbitreze, sâmbăta trecută, finala Cupei Regelui, între Al Ittihad şi Al Faisaly. Înaintea partidei, centralul l-a contactat pe preşedintele clubului Al Ittihad, Hamad Al-Senaie, căruia i-a propus să-i avantajeze echipa în schimbul unei sume de bani.

Conducătroul clubului a retransmis mesajele primite pe WhatsApp funcţionarilor SAFF, care au alertat autorităţile guvernamentale competente.

Arbitrul a fost reţinut şi a recunsocut că a încercat să aranjeze finala. Al Mirdasi era arbitru internaţional din 2011 şi a oficiat la Cupa Confederaţiilor din Rusia, anul trecut.

SAFF a cerut FIFA ca arbitrul să fie scos de pe lista pentru Cupa Mondială din această vară.

S-ar putea să te intereseze și:

FIFA a publicat lista arbitrilor care vor participa la Cupa Mondială din Rusia

CM 2018: Cei mai buni arbitri din lume vor primi peste 60.000 de euro la turneul final din Rusia