FC Porto a devenit noua campioană a Portugaliei, după ce rivalele Benfica Lisabona și Sporting au încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa a XXXIII-a a primei ligi, penultima a sezonului. FC Porto, care încă nu a evoluat în această etapă, are deja un avantaj de 4 puncte care nu mai poate fi depășit.

HotNews.roFoto: Hotnews

Este al 28-lea titlu din istorie cucerit de Porto și primul după o pauză de cinci ani, timp în care Benfica Lisabona a câștigat patru titluri consecutive.

Benfica și Porto sunt echipele care domină fotbalul lusitan începând din 2003, cele două câștigând toate titlurile din acel an și până în prezent. Sporting Lisabona este ultima formație în afară de cele două care a cucerit campionatul, în 2002, pe vremea când era antrenată de Ladislau Boloni.

În fruntea ierarhiei, FC Porto a acumulat 82 de puncte şi mai are de jucat două meciuri. Echipa lui Sérgio Conceição va juca în această seară cu Feirense, pe teren propriu, și pe 13 mai la Guimaraes.

Lupta pentru locul 2 în prima ligă din Portugalia rămâne deschisă, Sporting și Benfica urmând să se dueleze de la distanță în ultima etapă, cele două echipe având câte 78 de puncte. Benfica o va întâlni pe teren propriu pe Moreirense, iar Sporting va juca la Maritimo.

Ultimele campioane ale Portugaliei:

2018: Porto

2017: Benfica

2016: Benfica

2015: Benfica

2014: Benfica

2013: Porto

2012: Porto

2011: Porto

2010: Benfica

Cum au sărbătorit jucătorii lui Porto:

Vezi aici cum s-au bucurat suporterii lui Porto: