CSM Poli Iaşi: Ne cerem scuze pentru scandările cu tentă xenofobă de la meciul cu Sepsi. Astfel de mesaje nu îşi au locul în niciun context

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 25 aprilie 2018, 23:50 Sport | Fotbal


CSM Poli Iaşi a notat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că regret scandările cu tentă xenofobă de la meciul de anul trecut cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care au dus la sancţionarea clubului de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit news.ro.

“Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi îşi exprimă regretul cu privire la scandările cu tentă xenofobă care s-au auzit pe Stadionul Emil Alexandrescu, în timpul meciului contra Sepsi Sf. Gheorghe. De asemenea, clubul nostru doreşte să îi asigure pe cei care ne-au fost oaspeţi în partida disputată în turul sezonului regulat de faptul că aceste scandări nu ne reprezintă. Ne cerem scuze pentru că astfel de mesaje nu îşi au locul în niciun context, cu atât mai puţin pe un teren de sport, cu şi mai puţin în al doilea oraş al României, un oraş al culturii pe care Politehnica îl reprezintă cu mândrie. Sportul înseamnă fair-play, înseamnă respectarea adversarului şi înseamnă o confruntare pe teren, între echipe. În afara terenului, înainte de start şi după finalul meciului, adversarii ne sunt oaspeţi. Le mulţumim suporterilor noştri devotaţi, care ne-au încurajat aşa cum o fac întotdeauna: cu pasiune, cu demnitate şi fără a jigni echipa adverse”, se arată în comunicatul grupării ieşene.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis miercuri sancţionarea cluburilor Dinamo şi CSM Poli Iaşi, dar şi a Federaţiei Române de Fotbal, cu amenzi contravenţionale de câte 10.000 de lei pentru scandările rasiste ale fanilor la meciurile cu Sepsi Sf. Gheorghe.

“Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 25.04.2018, a adoptat următoarele hotărâri: 1. Scandările „Afară, afară cu ungurii din ţară!’’ de la meciurile Dinamo Bucureşti – Sepsi OSK din data de 21.08.2017, respectiv CSM Politehnica Iaşi – Sepsi OSK din data de 28.08.2017, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a cetatenilor români aparţinând minoritătii aparţinând comunităţii maghiare conform art. 2, alin. 1, şi art 15. din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de câte 10.000 lei pentru Federaţia Română de Fotbal şi S.C. Dinamo 1948 Bucureşti, Asociaţia “Club Sportiv Municipal Studenţesc Politehnica Iasi” şi obligaţia de a publica în mass-media, respectiv pe propriile pagini de internet (pentru o perioada de 30 de zile) un rezumat al hotărârii în speţă”, se arată pe site-ul oficial al CNCD.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















223 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by