Liviu Dragnea despre Ionuţ Lupescu: Dacă va fi ales preşedinte al FRF, atunci va avea toată susţinerea mea

de A.L.     HotNews.ro
Luni, 16 aprilie 2018, 0:37 Sport | Fotbal


Liviu Dragnea
Foto: Captura Facebook
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, că singurul candidat la preşedinţia FRF cu care a discutat a fost Ionuţ Lupescu, la solicitarea acestuia, şi l-a asigurat pe fostul internaţional de toată susţinerea sa dacă va câştiga alegerile, potrivit news.ro.

Întrebat dacă a discutat cu Ionuţ Lupescu sau cu actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, despre alegerile de la forul fotbalistic intern, Dragnea a răspuns: "Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuţ Lupescu. A fost singurul care m-a căutat acum o lună şi jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, şi mi-a spus despre intenţia sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui şi i-am spus că dacă va fi ales preşedinte al federaţiei, atunci va avea toată susţinerea mea." 

Dragnea a adăugat că dacă ar vota la alegerile de miercuri ar şti pe cine să aleagă. 

"Nu pot să spun în acest interviu că susţin pe cineva pentru că nu ar fi corect din partea mea, dar dacă aş fi acolo ştiu cum ar trebui să votez", a afirmat el.

Întrebat cum ar vota, şeful Camerei Deputaţilor a răspuns: "V-am spus că singurul om cu care am discutat este Ionuţ Lupescu. Este nevoie de o schimbare profundă în modul de abordare a fotbalului de către noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Mi-aş dori ca viitoarea conducere a FRF să reuşească să ne reaprindă, nouă, microbiştilor, speranţa."  

Liviu Dragnea a precizat că nu a semnat nicio hârtie de susţinere a lui Răzvan Burleanu la alegerile de la FRF. El a comentat astfel informaţiile potrivit cărora persoane din echipa actualului şef de la Casa Fotbalului ar fi mers prin ţară, în campanie electorală, şi ar arătat un document de susţinere semnat de liderul PSD. 

"Răspunsul meu este foarte simplu: nu am semnat nicio hârtie de susţinere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competenţă să semnez aşa ceva, nici ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, nici ca preşedinte al PSD-ului şi atât mai puţin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susţinere scrisă pentru actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Nici măcar verbală. Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc şi ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă", a explicat Dragnea.  

La alegerile de miercuri de la FRF candidează pentru postul de preşedinte Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan.


Citeste mai multe despre   



















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

799 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Sper ca dl Dragnea minte (Luni, 16 aprilie 2018, 0:45)

    anonim3 [utilizator]

    "Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuţ Lupescu. A fost singurul care m-a căutat acum o lună şi jumătate sau chiar două luni, ...”. Ar fi foarte trist.
    • +1 (1 vot)    
      Nu i-ai spus lui Ionut... (Luni, 16 aprilie 2018, 11:52)

      LLLL [utilizator] i-a raspuns lui anonim3

      ..., ca tu s-ar putea sa ajungi in curand la racoare? Poate manale vei avea nevoie sa te ajute sa scrii o carte...
  • +3 (3 voturi)    
    Gata. (Luni, 16 aprilie 2018, 1:20)

    Prostu' satului [utilizator]

    Kiss of death.
    La cat de popular si iubit e Dragnea, l-a ingropat pe Lupescu.
    • +1 (1 vot)    
      nu l-a ingropat.... (Luni, 16 aprilie 2018, 10:44)

      minos [utilizator] i-a raspuns lui Prostu' satului

      ....pentru ca nu voteaza cetatenii obisnuiti, ci reperezentanii cluburilor. Fa un calcul simplu: cate cluburi din cele 3 ligi sunt sponsorizate de consiliile locale conduse de PSD si o sa vezi influenta masiva si negativa a acestui partid in sport.
  • +4 (4 voturi)    
    mda,stie cu cine ar vota.. (Luni, 16 aprilie 2018, 1:33)

    exilatul [utilizator]

    """ Este nevoie de o schimbare profundă în modul de abordare a fotbalului de către noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal"""""...."....noua conducere..."!!!!!!..deci se stie ca va fi o "noua" conducere....escrocul din teleorman va avea echipa in prima divizie...asa cum a avut si scornicestiul....avind in vedere ca are "apucaturi" ca si cismarul, cine stie.....
  • +2 (2 voturi)    
    si cica (Luni, 16 aprilie 2018, 8:18)

    nahir [utilizator]

    politicul nu are ce se baga in sport. :)) :)) :))
    La fel s-a procedat si in cazul Burleanu.
    Pacat ca alegerile la federatia de fotbal sunt iar influentate politic.
  • 0 (0 voturi)    
    a (Luni, 16 aprilie 2018, 9:47)

    adrian67 [utilizator]

    Nu ai tu pe vreunul din Videle si pentru FRF? S-au terminat secretarele in Teleorman? Nu vrea Cuclea la FRF?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version