Preşedintele CNCD: "Incidentul de la meciul de fotbal dintre Juventus Bucureşti şi Sepsi Sf. Gheorghe este inacceptabil. Dacă FRF şi LPF nu iau măsuri, CNCD se autosesizează"

de A.I.     HotNews.ro
Marţi, 10 aprilie 2018, 13:43 Sport | Fotbal


Asztalos Csaba
Foto: Facebook/Asztalos Csaba
​Incidentul de la meciul de fotbal dintre Juventus Bucureşti şi Sepsi Sf. Gheorghe este inacceptabil, iar FRF şi LPF trebuie să ia măsuri, altfel CNCD-ul se va autosesiza a declarat la RFI de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, informeaza News.ro.

Cu 30 de minute înaintea meciului dintre Juventus Bucureşti şi Sepsi din play-out-ul Ligii I la fotbal, prin staţia de amplificare a stadionului din Voluntari s-a putut auzi o melodie cu versuri jignitoare la adresa ungurilor.

Asztalos Csaba consideră că „este un incident extrem de grav şi din perspectiva faptului că nu este prima oară când în liga naţională avem astfel de incidente, incitări la ură şi scandări împotriva comunităţii maghiare".

"Echipa din Sf. Gheorghe a avut mai multe astfel de experienţe negative în cadrul partidelor pe care le-a avut în campionat şi nu se poate accepta scuza potrivit căreia s-a folosit o înregistrare, un stick, crainicul şi aşa mai departe. Acestea sunt elemente intenţionale. Cei care gestionează comunicarea la o partidă de fotbal, la un meci, ştiu foarte bine ce pun pe difuzoare şi ce mesaj transmit. Este inacceptabil, este scandalos, mai ales în anul Centenarului să avem astfel de abordări”, a afirmat preşedintele CNCD.

Întrebat ce ar urma în legătură cu acest subiect, Astalosz Csaba a afirmat: „Noi aşteptăm ca FRF şi LPF să aplice propriile regulamente. Astăzi am discutat în cadrul instituţiei dacă demarăm o autosesizare sau nu. În acest moment, aşteptăm reacţia FRF şi LPF. Noi sperăm să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat deseori, cu alte ocazii, în care la comisii în primă instanţă s-au stabilit nişte sancţiuni şi amenzi, iar în apel aceste sancţiuni au fost de fapt desfiinţate. Nu putem să acceptăm o astfel de practică”.

„Dacă forurile fotbalistice aplică propriile regulamente şi aplică sancţiuni, atunci CNCD nu va mai face o procedură. În caz contrar, CNCD va face o procedură”, precizează Asztalos Csaba.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3120 vizualizari

  • +4 (16 voturi)    
    doar pe o parte a foii (Marţi, 10 aprilie 2018, 13:52)

    Eugen_ [utilizator]

    Asa vede cncd-ul, doar ce vrea sa vada. Bine ca nu s-au autosesizat acum nu mult timp, cand reprezentanti ai sepsi Sf Gheorghe au adresat cuvinte jignitoare (intr-o benzinarie parca) si cu trimitere la nationalitate, unor cetateni romani.
    • +3 (7 voturi)    
      Asztalos Csaba a fost numit POLITIC in functie (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:53)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui Eugen_

      UMDR la intelegere cu PSD i-a adat acestui Asztalos Csaba o functie bine platita din bani publici.

      el raspunde la comenzi politice ale PSD si UDMR
  • +8 (20 voturi)    
    Ia mai du-te mai Csobo si mai pupa (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:00)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    o data pavianca in partea ei cea mai rosie !
  • +12 (16 voturi)    
    ... (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:02)

    txtx [utilizator]

    mai Asztalos de ce nu te-ai sesizat si la meciurile de hochei de la M.Ciuc si baschet de la Sf.Gheorghe ???
  • +3 (15 voturi)    
    Cum adica, ungurii SEPSI nu este romani? (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:05)

    pedepsitorul [utilizator]

    Sa nu uiti ca toti ungurii jigniti au buletine si sunt cetateni cu cetatenie ROMANA!

    Daca va delimitati de melodie, renuntati la cetatenia romana!

    PS: Consiliul National trebuie sa retraga denumirea National in cazul in care natiunea Romana nu este niciodata aparata de aceasta instanta morala...
  • +10 (14 voturi)    
    sa le fie rusine lor (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:19)

    tirolez [utilizator]

    Cand am facut eu o sesizare mi-au raspuns dupa vreo 2 saptamani ca nu pot lua in considerare sesizarea pentru ca nu avea semnatura olografa (era trimisa pe email). In rest aveam toata datele de contact si structura ceruta. Am si renuntat la idee de sila. Dar daca e vorba de unguri nu mai conteaza, ne sesizam din oficiu.
    Si astia stau acolo pe banii nostri. De-gea-ba.
    • +2 (6 voturi)    
      eeee (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:46)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      pai cand sefu este ungur (Asztalos Csaba nu stiu sa fie nume romanesc) , normal ca se autosesizeaza...
      scarbele...
      inca o institutie politizata , plina de incompetenti si de lepre
  • +6 (10 voturi)    
    :( (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:20)

    tirolez [utilizator]

    P.S. Incercati sa trimiteti o sesizare CNCD pentru o situatie in care a avut o discriminare sa vedeti raspunsuri. Dupa nshpe incercari sa ziceti mersi sa va accepte cererea.
  • +3 (7 voturi)    
    cand (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:27)

    martel55 [utilizator]

    se va desfiinta acest organism antinational numit C(N)CD?ca niciodata nu ia partea romanilor
  • +3 (7 voturi)    
    conflict de interese (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:28)

    Delavale [utilizator]

    Asztalos Csaba e in conflict de interese. Reprezinta
    secuii si apara secuii in acelasi timp.
  • +5 (9 voturi)    
    hai sictir slugilor... (Marţi, 10 aprilie 2018, 14:44)

    liviu_ [utilizator]

    cand sunt jigniti romanii sau se denigreaza steagul national etc brusc bagati capu in nisip strutilor!

    cand jignesc membrii psd doar avertisment (dar mare scandal ca vai presedintele a facut puscariasii infractori...)

    sunteti niste lepre care nu aveti absolut nici o treaba cu discriminarea....

    marsh!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by