​​Autocarul formaţiei Manchester City s-a oprit, miercuri noapte, după meciul cu Liverpool, din Liga Campionilor, pentru ca medicii echipei să ajute o femeie car fusese lovită de o maşină, relatează Press Association, potrivit talksport.com. Acest gest al grupării din Manchester a venit la doar câteva ore după ce autocarul cu care echipa s-a deplasat la stadion fusese atacat cu sticle şi cu alte obiecte de fanii gazdelor, scrie news.ro.

Manchester CityFoto: Wikipedia

Potrivit Press Association, autocarul, are îi transporta pe jucători şi pe membrii stafului, a făcut o oprire de aproximativ 25 de minute în apropierea pub-ului Arkles pentru ca medicii să îi acorde îngrijiri femeii care suferise un accident. Întreaga echipă a aşteptat până când la faţa locului a sosit o ambulanţă, iar apoi autocarul a plecat.

“După ce am ieşit din stadion, am văzut că i se întâmplase ceva unei femei. Cred că orice medic sau fizioterapeut din lume ar fi mers să ajute. Sunt mândru de oamenii de la Manchester City”, a declarat tehnicianul Josep Guardiola.

Vineri, antrenorul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a lăudat staful medical al grupării rivale. “Ceea ce a făcut staful medical al echipei Manchester City după meci a fost extraordinar”, a spus el.

Klopp i-a criticat pe fanii echipei sale, care au atacat autocarul celor de la Manchester City înaintea meciului de miercuri: “Trebuie să îmi cer iertare din nou pentru ce s-a întâmplat înainte de meci. Este ciudat. Treci cu autocarul tău prin mulţime şi te simţi fantastic, vezi susţinerea, pasiunea, intri în stadion şi primul lucru pe care î laud este că au atacat autocarul celor de la Manchester City. Asta omoară totul. Nu mai simţi ce simţeai înainte. Dai tuturor oportunitatea de a face ceva bun şi din cauza unor idioţi este posibil ca acest lucru să nu se mai întâmple”.

Formaţia Liverpool a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Manchester City, într-un meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Partida retur va avea loc la 10 aprilie.