FCSB a avut o evolutie peste asteptari in prima mansa a 16-imilor Europa League, reusind un rezultat care mentine intacte sansele la calificarea in faza urmatoare a competitiei: 1-0 in fata lui Lazio Roma, pe "Arena Nationala". Chiar daca diferenta valorica dintre cele doua grupari ramane una uriasa, elevii lui Dica au facut diferenta prin daruire si spirit de lupta. Victoria a venit gratie reusitei lui Harlem Gnohere (29'), la capatul unui contraatac de manual al ros-albastrilor. Finalul meciului a fost unul nebun, italienii atacand cu toate liniile, insa vicecampioana Romaniei a rezistat eroic.

Foto:

Inceputul meciului a fost marcat de multe greseli in ambele tabere. Norocul ii putea surade FCSB-ului dupa 12 minute de la fluierul de start, cand Strakosha s-a ciocnit cu Luis Felipe si a scapat mingea. Portarul italienilor s-a redresat si Florin Tanse n-a reusit sa profite. De partea cealalta, Andrei Vlad (18 ani) a fost pus la incercare de mai multe ori de Milinkovic-Savic si Caicedo, dar s-a descurcat admirabil de fiecare data.

Dupa o jumatate de ora de joc, efortul vicecampioanei Romaniei a fost rasplatit: Gnohere a marcat in urma unui contraatac perfect. Budescu a pasat decisiv pentru jucatorul francez, care l-a invins pe Strakosha cu un sut de la 11 metri.

In repriza secunda, Inzaghi a fortat cu Immobile si Felipe Anderson: au existat cateva minute de asediu la poarta lui Vlad, insa italienii n-au reusit sa trimita mingea in plasa. In minutul 69, Budescu putea majora avantajul gazdelor: a driblat tot ce i-a iesit in cale, dar si-a prelungit prea mult mingea si nu a mai putut trimite spre poarta.

Ratarea meciului i-a apartinut lui Lazio, cu sase minute inainte de finalul timpului regulamentar, cand Caceres si Basta au trecut milimetric pe langa gol. Ros-albastrii au reusit sa reziste ultimelor minute si au iesit cu fruntea sus dupa prima mansa cu Lazio. Partida de pe "Arena Nationala"s-a incheiat cu o victorie neasteptata pentru FCSB, dar calificarea se va decide in returul de pe "Stadio Olimpico", la 22 februarie.

Ce a spus Nicolae Dica

"Am incercat sa ne ridicam la nivelul celor de la Lazio. Am pregatit meciul foarte bine si chiar daca au fost unele probleme pe faza defensiva. Imi doream sa castigam jocul, cu acel pressing avansat prin cei 3 atacanti ai nostri, am recuperat mingi in jumatatea adversa, am avut ocazii si am si marcat.

In retur intalnim o echipa Lazio mult mai motivata, care joaca pe teren propriu. Va fi foarte greu, Lazio consider ca pleaca tot cu prima sansa, sunt foarte puternici. Ne vom juca sansa pana la final si sper sa facem o partida buna si sa obtinem o calificare, in care cred ca erau foarte putini care sa creada in ea", a spus Dica, la PRO X.

"Ma bucur ca Gnohere a reusit sa marcheze, chiar daca nu a reusit sa joace niciun meci oficial in acest an, din cauza acelei suspendari din campionat. A facut efort foarte mare, si-a ajutat echipa si a reusit sa marcheze. Cred ca din minutul 55 cerea schimbare si am tras de el. Era obosit, dar i-am cerut sa reziste si abia in minutul 82 am reusit sa il schimb.

Nedelcu avea crampe si am zis sa astept 3-4 minute, sa vad daca poate sa continue. In minutul 79 mi-a facut semn ca poate sa joace in continuare si am putut sa il schimb pe Gnohere, care ceruse schimbare de mai multa vreme.

Vlad e un portar de viitor, avem incredere in el si are calitati foarte bune. Important e sa ramana modest, sa munceasca la fel de mult si siguranta va ajunge un portar de mare valoare", a incheiat Nicolae Dica.

Simone Inzaghi: FCSB nu merita sa castige jocul din aceasta seara, dar merita felicitati

"Am avut ghinion, singurul lucru care nu s-a intamplat astazi a fost faptul ca nu am inscris. Din fericire insa mai este partida retur si daca vom juca la fel sunt sigur ca ne vom califica. E un moment de criza doar in ceea ce priveste rezultatele, pentru ca echipa joaca bine. Sunt increzator ca vor veni si rezultatele si asa trebuie sa fie si jucatorii. La gol nu trebuia sa facem greselile pe care le-am facut, dar in fotbal se mai intampla. Speram ca saptamana viitoare sa ne facem suporterii fericiti. Ne asteptam la jocul FCSB, pentru ca evolua pe teren propriu, si chiar daca nu meritau sa castige jocul din aceasta seara, merita felicitati. Au jucatori valorosi, Gnohere a facut un joc foarte bun si ne-a deranjat mult", a declarat Simone Inzaghi, antrenorul celor de la Lazio.

"O seara reusita, ma bucur ca am reusit sa nu primim gol si am invins. Avem prima sansa la calificare. Lazio are jucatori foarte valorosi, dar nu este o echipa de speriat. Este o echipa pe care poti sa o elimini nu usor, dar cu atentie acolo pe Olimpico, daca jucam ca astazi, sa fim uniti si sa dam totul din primul pana in ultimul minut. Eu chiar am crezut in victorie. Lazio nu a castigat un campionat in ultimii ani in Italia ca sa fie o echipa pe care nu o putem elimina. Daca ne calificam, nu este o minune, este o calificare muncita", a spus Florin Tanase, capitanul celor de la FCSB, la ProX, potivit News.ro.

"Suntem foarte bucurosi sa am obtinut un rezultat favorabil. Trebuie sa mergem la Roma sa facem inca un meci mare si sa ne calificam. Le multumesc celor care m-au criticat si care nu au avut incredere in mine, m-au ambitionat sa lupt. Colegii si antrenorii m-au incurajat foarte tare saptamana asta. N-am trait niciodata o atmosfera asa frumoasa, suporterii ne-au incurajat foarte mult. In repriza a doua cei de la Lazio au avut o ocazie fenomenala, dar Dumnezeu a fost cu noi. Am facut un meci foarte bun si o sa facem tot posibilul sa mergem acolo si sa ne calificam", a spus portarul Andrei Vlad la ProX.

"A fost un meci foarte greu, meritam macar un egal. Astmofera a fost foarte buna, stiam ca este un stadion cu atmosfera incinsa, ca suporterii vor sustine echipa. Mai avem 90 de minute in care putem intoarce acest scor. Trebuie sa credem in continuare in calificare", a declarat Lucas Leiva la Pro X.

Desfasurarea livetext a partidei FCSB vs Lazio:

Final de meci! FCSB castiga prima mansa din 16-imile Europa League: 1-0 cu Lazio

90+5' Savic suteaza din interiorul careului de 16 metri, ros-albastrii reusesc sa respinga in corner

90+1' Immobile este avertizat pentru un fault asupra lui Junior Morais

90' Partida este prelungita cu cinci minute

84' Ce ocazie are Lazio! Ratarea meciului! Anderson patrunde pe partea stanga, centreaza in fata portii si doi coechipieri trec milimetric pe langa gol. Caceres avea de indeplinit o simpla formalitate, dar a alunecat inexplicat cu mingea spre poarta si nu a putut trimite de pe linia portii. La aceeasi faza, Basta a fost si el aproape de deschiderea scorului

80' Gnohere scapa inca o data spre poarta lui Strakosha, dar este deposedat in ultimul moment. A fost ultima faza a francezului in acest meci. Dica l-a introdus in locul sau pe Cristi Tanase

78' Gaman vede si el cartonasul galben

75' Ultima schimbare efectuata de Simone Inzaghi: Lukaku ii lasa locul lui Lulic

69' Ocazie uriasa pentru FCSB! Budescu scapa singur, il dribleaza pe Strakosha, dar si-a prelungit prea mult mingea si nu a putut trimite spre poarta. Incearca sa o intoarca cu calcaiul, dar deja toata defensiva italienilor se repliase. Ce sansa a irosit echipa lui Dica!

67' Golul italienilor "pluteste" in aer. Basta preia in careu, centreaza in doua ori randuri. Apararea ros-albastrilor este complet depasita, mingea este respinsa in cele din urma

65' Portarul Andrei Vlad vede cartonsaul galben pentru tragere de timp

61' Ratare uriasa pentru Lazio! Abia intrat pe teren, Felipe Anderson a avut o cursa excelenta, prin mijlocul defensivei steliste, dar finalizarea a fost dezamagitoare, iar mingea s-a dus pe langa poarta

59' Ros-albastrii plimba mingea prin careul lui Strakosha, dar golul intarzie sa apara. Benzar a centrat excelent in fata portii, pe jos, dar balonul a traversat careul

58' A doua schimbare la FCSB: Florin Tanase este inlocuit de Florinel Coman

56' Dubla schimbare in echipa lui Lazio: Immobile intra in locul lui Caicedo si Felipe Anderson in locul lui Nani

53' Lovitura libera este executata periculos de acelasi Budescu, direct pe poarta, din unghi inchis. Portarul Strakosha respinge cu dificultate

52' Luis Felipe vede cartonasul galben dupa un fault dur asupra lui Budescu. Se dicteaza lovitura libera pentru vicecampioana Romaniei

48' Basta centreaza in fata portii, dar Vlad este extrem de sigur, iese si retine in doi timpi

47' Italienii incep in forta partea a doua a partidei de pe "Arena Nationala". Nani pluteste peste fundasii echipei lui Dica si reia cu capul putin peste poarta lui Vlad, dupa o lovitura de la colt

46' S-a reluat meciul. Nicolae Dica face prima schimbare: Pintilii ii lasa locul lui Teixeira. Nicio modificare in echipa lui Lazio

Arbitrul Deniz Aytekin fluiera finalul primei parti. FCSB - Lazio 1-0

45+3' La ultima faza a primei reprize, Lukaku este avertizat pentru proteste

45' Se arata trei minute de prelungiri pentru prima repriza

45' Ros-albastrii au sansa la un corner executat de pe partea dreapta de Nani. Milinkovic-Savic a reluat luat cu capul, iar mingea a lovit transversala

35' Inca o interventie excelenta a lui Andrei Vlad! Tanarul portar respinge cu piciorul de pe coltul scurt un sut al lui Nani. Italienii il pun la incercare pe Vlad, fiind constienti de lipsa de experienta a portarului care s-a vazut titular in urma plecarii lui Nita.

32' Gnohere apare din nou in prim plan: de data aceasta sutul sau trece de putin pe langa poarta italienilor

29' Gool FCSB! Gnohere deschide scorul dupa un contraatac perfect al ros-albastrilor. Pintilii a recuperat o minge pierduta de italieni la mijlocul terenului, a pasat din prima pentru Man, care a trimis apoi cu exteriorul spre Budescu. Fostul jucator al Astrei a profitat de un luft al unui adversar, a vazut excelent spatiul lasat de fundasii centrali ai lui Lazio si a trimis precis catre Gnohere. Francezul a scapat singur cu portarul Strakosha, invingandu-l cu un sut de la 11 metri. FCSB - Lazio 1-0

25' Pintilii vede cartonasul galben pentru un faul la mijlocul terenului si va rata returul de pe "Stadio Olimpico"

23' Ocazie uriasa pentru Lazio! Caicedo patrunde periculos in careu si suteaza la coltul scurt, dar Vlad are o interventie excelenta si respinge in corner. In varsta de doar 18 ani, portarul ros-albastrilor are nevoie de astfel de interventii pentru a prinde incredere

22' Caicedo suteaza puternic din afara careului, Vlad retine cu ceva emotii

21' Vlad iese foarte bine la marginea careului si retine fara probleme o minge trimisa de catre Milinkovic-Savic

13' Ocazie pentru FCSB! Budescu a centrat excelent din lovitura libera, Man a reluat cu capul, dar mingea a fost deviata in corner de Basta

12' Junior Morais il vede foarte bine pe Tanase, dar jucatorul celor de la FCSB nu reuseste sa profite de o neintelegere intre portarul Strakosha si Luis Felipe, la marginea careului de 16 metri

9' Milinkovic-Savic vede primul cartonas galben al partidei. Sarbul a fost avertizat dupa un duel cu Pintilii

7' Actiune buna a ros-albastrilor. Benzar trimite in careu pentru Gnohere, insa fundasii italieni au respins fara probleme

6' Lukaku scapa periculos spre poarta lui Vlad si centreaza in careu, dar Caicedo se afla in pozitie de offside, iar jocul a fost oprit

1' A inceput meciul. Italienii au avut lovitura de start

Lazio se bucura de o sustinere importanta in aceasta seara, peste 1.200 de suporteri ai italienilor aflandu-se pe "Arena Nationala"

Dupa trei infrangeri consecutive in Serie A, Lazio se afla in cautarea unei victorii care sa le ridice din nou moralul. Ramane de vazut daca FCSB va profita de perioada mai putin fasta a elevilor lui Inzaghi

Cele doua echipe au intrat pe teren. Acoperisul este tras pe "Arena Nationala", din cauza ploilor din ultimele zile

Echipele de start:

FCSB (4-2-3-1): Vlad - Benzar, Planic, Gaman, Junior Morais - Pintilii, Nedelcu - Man, Budescu, Fl. Tanase - Gnohere. Antrenor: Nicolae Dica

Rezerve: Stancioiu - Momcilovic, Fl. Coman, O. Popescu, C. Tanase, Enache, Teixeira

Lazio (3-5-2): Strakosha - Bastos, Luis Felipe, Caceres - Basta, Murgia, Lucas Leiva, Milinkovic-Savic, J. Lukaku - Nani, Caicedo. Antrenor: Simone Inzaghi

Rezerve: Guerrieri - Patric, Felipe Anderson, Wallace, Immobile, Lulic, S. Radu

Arbitri: Deniz Aytekin (central), Eduard Beitinger, Rafael Foltyn (asistenti), Daniel Siebert, Benjamin Brand (aditionali) - toti din Germania. Al patrulea oficial: Marco Achmuller (Germania).

Delegat in mod obisnuit la partide din Champions League, Aytekin a condus la centru meciul de poveste dintre Barcelona - PSG (scor 6-1), fiind acuzat atunci ca a luat mai multe decizii in favoarea catalanilor, care au reusit sa se califice in sferturile competitiei dupa ce pierdusera meciul tur cu 0-4.

Ultimele cinci partide:

FCSB: trei victorii (3-0 cu FC Botosani, 2-0 cu FC Viitorul, 2-1 cu Gaz Metan Medias, in Liga 1), o remiza (1-1 cu CFR Cluj) si o infrangere (1-2 cu Lugano, in grupele Europa League).

Lazio: o victorie (3-0 cu Udinese), o remiza (0-0 cu AC Milan, in semifinalele Cupei Italiei), trei infrangeri (1-2 cu AC Milan, 1-2 cu Genoa, 1-4 cu Napoli, in Serie A).

Cine este Lazio

Infiintata in 1900, Lazio a castigat de doua ori Serie A (1974 si 2000), de sase ori Cupa Italiei (1958, 1998, 2000, 2004, 2009, 2013) si de patru ori SuperCupa Italiei (sezoanele 1998/1999, 2000/2001, 2009/2010, 2017/2018). Pe plan international, echipa a castigat Cupa Cupelor si Supercupa Europei in 1999 si a jucat finala Cupei UEFA in 1998.

Lazio este una din echipele din Serie A cu sanse reale de a evolua in sezonul viitor in Champions League. Dupa ultimele trei esecuri consecutive din Serie, echipa pregatita de Simone Inzaghi a picat de pe ultima treapta a podiumului pe locul cinci in clasament (46 puncte), fiind depasita de Inter si AS Roma.

Lazio are urmatoarea linie de clasament: 14 victorii, 4 remize si 6 infrangeri. Romanii se pot lauda cu cel mai bun atac din Serie A, reusind 59 de goluri in 24 de partide disputate. Pana acum, adversara ros-albastrilor a incasat 33 de goluri.

Lazio evolueaza si in Cupa Italiei, unde se dueleaza cu AC Milan pentru un loc in finala competitiei. Prima mansa a semifinalelor s-a incheiat la egalitate, scor 0-0. Partida retur va avea loc la 28 februarie, pe "Stadio Olimpico".

Cei mai valorosi jucatori ai lui Lazio, potrivit Transfermarkt: Sergej Milinkovic-Savic (cotat la 55 milioane de euro), Ciro Immobile (35 mil. de euro), Stefan de Vrij (35 mil.de euro), Felipe Anderson (25 mil. de euro), Luis Alberto (15 mil. de euro).

Italianul Ciro Immobile este golgheterul echipei, cu 26 de reusite in acest sezon (20 de goluri in Serie A, doua in Europa League, doua in Cupa Italiei si doua in SuperCupa Italiei).

Cum se prezinta FCSB pe plan intern

Obiectivul ros-albastrilor este castigarea campionatului, iar in acest moment ocupa pozitia secunda, la doua puncte in spatele liderului CFR Cluj. FCSB este cea mai ofensiva echipa din Liga 1, reusind sa marcheze de 48 de ori in cele 24 de etape disputate pana acum.

Echipa lui Nicolae Dica vine dupa remiza cu CFR Cluj (scor 1-1), insa la sfarsitul saptamanii o asteapta derby-ul cu Dinamo.

In ceea ce priveste Cupa Romaniei, FCSB a fost cea mai norocoasa echipa la tragerea la sorti pentru sferturile competitiei. Vicecampioana Romaniei va lupta pentru un loc in penultimul act cu AFC Hermannstadt, formatie din Liga 2.

Rezultatele inregistrate de cele doua formatii in faza grupelor:

FCSB a incheiat pe locul doi in Grupa G, cu 10 puncte. Golaveraj: 9-7

FCSB - Plzen 3-0

Lugano - FCSB 1-2

Hapoel Beer Sheva - FCSB 1-2

FCSB - Hapoel Beer Sheva 1-1

Viktoria Plzen - FCSB 2-0

FCSB - Lugano 1-2

Lazio a incheiat pe primul loc Grupa K, cu 13 puncte. Golaveraj: 12-7

Vitesse - Lazio 2-3

Lazio - Waregem 2-0

Nice - Lazio 1-3

Lazio - Nice 1-0

Lazio - Vitesse 1-1

Waregem - Lazio 3-2