Gheorghe Hagi, unul din cei mai mari fotbalisti din istoria Romaniei, a implinit, luni, 53 de ani. De-a lungul unei cariere impresionante, cel supranumit "Maradona din Carpati" a facut fericiti milioane de suporteri gratie evolutiilor sale de la prima reprezentativa a Romaniei, dar si de la echipele de club. Intr-un material aniversar dedicat lui Hagi, site-ul fifa.com noteaza ca fostul capitan al nationalei Romaniei "a transformat extraordinarul in obisnuit, prin tehnica sa, prin viziunea jocului, prin suturile sale redutabile si prin creativitatea sa".

HotNews.roFoto: Hotnews

Talentatul jucator Gheorghe Hagi a fost descoperit de antrenorul Iosif Bukossy, avand doar 10 ani cand a ajuns la Centrul de copii si juniori al echipei Farul Constanta. La varsta de 17 ani, in ziua de 11 septembrie 1982, facea pasul pe prima scena a fotbalului romanesc, in partida SC Bacau-FC Constanta (3-0). Dupa numai un an, Hagi isi facea debutul la echipa nationala, in mandatul lui Mircea Lucescu, intr-o partida cu Norvegia, sustinuta de "tricolori" la Oslo, la 10 august 1983, scor 0-0.

Dupa ce a plecat din Romania, unde a evoluat pentru Farul Constanta, Sportul Studentesc si Steaua, Hagi a ajuns la Real Madrid, care a platit 4 milioane de dolari, o suma record in acea perioada pentru fotbalul din Romania. Inainte de a juca pentru FC Barcelona, "Maradona din Carpati" a imbracat tricoul celor de la Brescia. Ultima parte a carierei si-a petrecut-o la Galatasaray, unde a obtinut rezultate excelente, jucand in 132 partide si marcand 59 de goluri in toate competitiile.

Ca antrenor, Hagi a pregatit nationala Romaniei (2001), Galatasaray (2004-2005/ 2010-2001), Bursaspor (2003-2004), Steaua (2007), Poli Timisoara (2005-2006) si Viitorul (2014 - prezent).

In anul 2017, Gheorghe Hagi a reusit o performanta uimitoare alaturi de Viitorul, proiectul inceput de "Regele" fotbalului din Romania in urma cu noua ani. Echipa lui Hagi a ajuns in Liga 1 in sezonul 2012/2013 si a cucerit primul titlu din istorie dupa patru ani.

Hagi, dezamagit de situatia din fotbalul romanesc: "Primul meu gand este sa plec din tara"

"Mi-e rusine ca m-am intors acasa! Primul meu gand este sa plec din tara. De ieri, primul gand care mi s-a pus este ca vreau sa plec din Romania, cu toate ca am o obligatie aici. Voi incerca sa sustin acest proiect de departe. Voi pleca, cu siguranta. Nu stiu unde, dar voi pleca. Bye, bye, gata. Ati reusit, v-ati atins obiectivul", a spus Hagi, intr-o conferinta de presa.

"Vreau sa-mi vad de drumul meu, pentru ca nu e loc de mine acasa. Nu voi uita niciodata aceasta zi. Pe mine m-ati pierdut definitiv. Unii se bucura de ce se intampla. Ce rost are sa mai vorbesc, sa spun realitatea? In toata lumea se fac investitii, iar in Romania se desfiinteaza echipe, jucatori, terenuri. Si dupa aceea plangeti toti ca ne dau Polonia si Olanda trei goluri si ca nu ajungem la poarta. Este crunt cum arata situatia de la juniori, de la Liga a 3-a. Nu exista finantare", a mai spus "Regele".

Hagi, la echipe din Romania:

Debut in Divizia A la meciul SC Bacau - FC Constanta, scor 3-0 (11 septembrie 1982)

1982-1983 la FC Constanta: 18 meciuri, 7 goluri

1983-1986 la Sportul Studentesc: 108 meciuri, 58 de goluri

1987-1990 la Steaua: 97 de meciuri, 76 de goluri.

Hagi, la echipe din afara Romaniei:

1990-1992 la Real Madrid: 64 de meciuri, 16 goluri

1992-1994 la Brescia: 61 de meciuri, 15 goluri

1994-1996 la FC Barcelona: 36 de meciuri, 7 goluri

1996-2001 la Galatasaray: 132 de meciuri, 59 de goluri.

Hagi, la nationala Romaniei:

Debut: 10.08.1983: Norvegia - Romania 0-0

Total meciuri: 125

Goluri: 35

A purtat de 65 de ori banderola de capitan al tricolorilor.

A participat la 6 turnee finale: de 3 ori la Campionatul Mondial - 1990 (3 meciuri/0 goluri), 1994 (5 meciuri/3 goluri), 1998 (4 meciuri/0 goluri) si de 3 ori la Campionatul European - 1984 (2 meciuri/0 goluri), 1996 (3 meciuri/0 goluri), 2000 (3 meciuri/0 goluri);

Trofeele obtinute de Hagi de-a lungul carierei:

7 titluri nationale: 3 cu Steaua (1987,1988,1989) si 4 cu Galatasaray (1997,1998,1999, 2000)

4 cupe nationale: doua cu Steaua (1987 si 1989) si doua cu Galatasaray (1999 si 2000)

2 Supercupe ale Europei: in 1987 cu Steaua si in 2000 cu Galatasaray

2 Spercupe ale Turciei: cu Galatasaray (1996, 1997)

2 Supercupe ale Spaniei: in 1990 cu Real Madrid si in 1994 cu FC Barcelona

1 Cupa UEFA: in 2000 cu Galatasaray

Ce inseamna numele HAGI - Explicatia "Regelui"

"Hagi inseamna: H inseamna 'harnic'; A inseamna 'ambitie'; G inseamna 'generos' si I inseamna 'iute'. Ca nu ma dau altceva, ca daca o zic pe aia adevarata, iar incep sa ma faca...", a spus Gheorghe Hagi, intr-o conferinta de presa.

"Harnic inseamna sa ai o cariera, dedicatie, sacrificiu... Ambitie inseamna sa ai titluri si eu am, am castigat in viata. Generos pentru ca am fost lider si cred ca asa m-ati caracterizat, ca intotdeauna am dat si colegii mei stiu toti ca le-am dat. Nu zic aia; sunt iute, cred ca am fost iute. In orice! Si in cap, si in picioare, am fost 100% si aici (n.r. facand semn cu degetul catre cap) si la picioare 100%, de aia am fost bun. Iar va zic secretul. Aici e minte, aici e multa minte (n.r. aratand din nou cu degetul catre cap)".

"Nu m-am nascut cel mai bun, ci am devenit, prin munca si sacrificiu"

"Hagi e facut din munca. Asta a fost soarta mea, mi-am facut-o. Mi le asum si mi le voi asuma intotdeauna cand vor fi. Cred ca am facut foarte multe lucruri bune, toata istoria mea. [...] M-am nascut sa castig, nu m-am nascut sa exist. Nu m-am nascut cel mai bun, ci am devenit, prin munca si sacrificiu", a mai spus "Regele".

Va lansa prima sa carte

"Eu, noaptea, stau si scriu. Eu nu am computer, eu scriu totul. Compun, sunt vizionar. Oare ce inseamna HAGI? Am stat si m-am gandit. Daca gresesc cu ceva, facem dezbatere. Dar nu am zis gresit, pentru ca nimic nu e intamplator.

Asa am scris si conceptul tehnic, e ceva ce nu a facut nimeni in Romania. E carte patentata la OSIM. O sa vedeti, o sa-l prezint intr-o zi. M-a dus 'coco' asta (n.r. aratand cu mana catre cap), mintea asta, m-a dus aici si am facut-o. Asa, cu mintea mea, cum vad eu fotbalul. Am creat o strategie, o filosofie, sisteme si tipuri de jucatori, am creat si metodic. Toate, eu!", a precizat fostul mare international.

"A transformat extraordinarul in obisnuit" - site-ul fifa.com despre Hagi

"Ca majoritatea fotbalistilor de geniu, Gheorghe Hagi are mai multe supranume. Majoritatea il cunoaste ca . Dar pentru fanii lui Galatasaray, el este inainte de toate . In Romania supranumele sau este simplu, . In tara sa natala, Hagi este considerat de departe cel mai bun jucator din istorie. De-a lungul intregii sale cariere - in anii 1980 si 1990 - el a declansat pasiuni in Romania, datorita puterii sale de a transforma extraordinarul in obisnuit, prin tehnica sa, prin viziunea jocului, prin suturile sale redutabile si prin creativitatea sa. Pe teren, el era autoritar si nu ezita sa-si certe coechipierii. In acelasi timp, bucuria sa de a juca era contagioasa. Hagi iubea sa controleze balonul si tot ce facea era marcat de sigiliul acestei iubiri", se arata pe site-ul fifa.com, potrivit News.ro, intr-un material aniversar dedicat lui Hagi.

Ce mesaje a primit Gheorghe Hagi la aniversarea celor 53 de ani

"Eram abia o pustoaica in vremea cand uimeai lumea fotbalului cu talentul, viziunea si munca asidua din jocul tau si al Nationalei noastre. Putini stiu ca pe vremea aceea eram nelipsita din peluza stadionului Ghencea si nu pierdeam nicio ocazie sa intru in jocul baietilor din cartier. Atunci, printre noi, erai cel mai iubit! Esti un idol si o legenda si asa vei ramane! Iar fotbalul asta romanesc, mare odinioara, sovaielnic acum, are sa-ti multumeasca nu doar pentru trecut, ci si pentru Viitor(ul). Iti doresc tot binele din lume, sanatate si forta sa razbesti prin toate!",a scris Cristina Neagu, pe Facebook.

"Gica, la multi ani. Inima mea este mereu cu tine. Mult noroc", i-a transmis Fatih Terim, antrenorul care l-a adus pe Hagi la Galatasaray Istanbul.

"Iti doresc la multi ani, multe reusite si felicitari pentru toata munca pe care o depui. Sper sa scoti cat mai multi jucatori pentru echipa nationala. La multi ani", a afirmat selectionerul Cosmin Contra, fost coleg cu Hagi la prima reprezentativa.

"Salut, Gheorghe! La multi ani si toate cele bune. A fost o mare placere sa te revad. Sper sa ne vedem si in viitor, undeva intr-un loc frumos. Iti urez toate cele bune", a declarat Murat Yakin, fotbalist cu 49 de prezente in nationala Elvetiei.

"Draga Gica, au trecut 3 ani de cand m-am alaturat proiectului tau si 35 de cand de cunoastem. Iti doresc, ca peste ani, sa te vad fericit si pe deplin implinit si cu toate visurile implinite", a declarat Cristian Bivolaru, directorul general al clubului Viitorul.

"Mister, mult succes si multa sanatate din partea echipei. La multi ani", i-au urat jucatorii Viitorului.

Vezi mai jos cateva dintre cele mai frumoase goluri marcate de Hagi: