Presedintele UEFA a anuntat introducerea unei "taxe de lux" pentru mentinerea echilibrului intre cluburi

de Diana Ene     HotNews.ro
Vineri, 19 ianuarie 2018, 11:18 Sport | Fotbal


Aleksander Ceferin
Foto: Uefa.com
Presedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), slovenul Aleksander Ceferin, succesorul francezului Michel Platini, a apreciat vineri, in presa elvetiana, ca forul pe care il conduce nu a avut in trecut "nicio strategie" si a anuntat ca, pentru mentinerea echilibrului intre cluburi, va fi creata o "taxa de lux", informeaza AFP, citata de Agerpres.

"Pregatim un document strategic foarte important pentru viitor. Pentru ca, iar acest lucru o sa va surprinda, UEFA nu a avut, in trecut, nicio strategie concreta", a declarat Ceferin intr-un interviu difuzat de publicatiile La Tribune de Geneve si 24 Heures.

Conform conducatorului UEFA, cea mai importanta problema a fotbalului modern este "echilibrul concurential intre echipe".

"Trebuie sa mentinem cu orice pret situatia actuala, in care orice echipa poate intra in competitii. Visul trebuie sa ramana viu", a spus slovenul, in timp ce UEFA a adoptat o reforma a Ligii Campionilor care garanteaza prezenta in cea mai importanta competitie continentala a primelor patru clasate in principalele patru campionate din Europa, o reforma care a generat numeroase critici din partea campionatelor si cluburilor mai putin puternice.

Pentru a mentine acest echilibru intre cluburi, "ne imaginam o 'taxa de lux', pe principiul daca un club cheltuieste mai mult decat trebuie, va plati o taxa pe diferenta", a explicat Ceferin. "Nu este un impozit pentru guvern, ci pentru UEFA. Va trebui sa decidem cum vom redistribui acesti bani", a mai spus el.

Unele masuri se vor aplica "poate din sezonul viitor", a adaugat conducatorul fotbalului european, care doreste totodata sa limiteze numarul contractelor si al imprumuturilor de jucatori la fiecare echipa.

"Cluburile cele mai bogate pot cumpara orice, iar astfel sunt slabite celelalte echipe. Va trebui sa decidem fie sa limitam numarul imprumuturilor, fie sa le interzicem. Iar apoi mai este aberatia numarului de jucatori aflati sub contract. De exemplu, un club italian are 103! Si aici vom putea fixa limite", considera presedintele UEFA.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2075 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by