Aflat pe lista jucatorilor convocati de selectionerul Cosmin Contra pentru meciurile cu Turcia si Olanda, atacantul Bogdan Stancu (Bursaspor) s-a accidentat in ultima etapa a campionatului turc si nu va putea evolua pentru reprezentativa Romaniei, informeaza frf.ro.

Bogdan StancuFoto: frf.ro

Pe parcursul jocului Kasimpasa - Bursaspor 2-2, disputat sambata, Bogdan Stancu a suferit o contuzie la soldul drept, recidiva a accidentarii care l-a impiedicat sa fie apt pentru jocurile cu Kazahstan si Danemarca din luna octombrie.

Atacantul a facut deplasarea la Bucuresti, unde a fost examinat de doctorul echipei nationale. Deoarece recuperarea sa in timp util pentru jocurile cu Turcia si Olanda era improbabila, staful tehnic al nationalei impreuna cu cel medical au hotarat ca jucatorul sa revina la echipa de club pentru a incepe recuperarea, se arata pe site-ul frf.

Lotul Romaniei pentru meciurile cu Turcia si Olanda:

Portari: Ciprian Tatarusanu (Nantes, 48 selectii /0 goluri), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobont (AS Roma, 85/0), Florin Nita (FCSB, 0/0)

Fundasi: Mihai Balasa (FCSB, 1/0), Cosmin Moti (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiriches (Napoli, 51/0), Dragos Grigore (Al-Sailiya, 30/0), Cristian Sapunaru (Kayserispor, 22/0), Alin Tosca (Real Betis, 9/0), Nicusor Bancu (CSU Craiova, 1/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 4/0)

Mijlocasi: Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Razvan Marin (Standard Liege, 9/1), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Mihai Pintilii (FCSB, 38/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 29/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 17/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 31/4), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 16/3), Gabriel Torje (Karabukspor, 54/11), Ciprian Deac (CFR Cluj, 12/1), Alexandru Baluta (CSU Craiova, 4/1), Florin Tanase (FCSB, 2/0), Constantin Budescu (FCSB, 6/4)

Atacanti: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 19/1), Claudiu Keseru (Ludogorets, 20/6), Denis Alibec (FCSB, 7/1), George Tucudean (FC Viitorul, 1/0).

Pe 9 noiembrie, de la ora 20:15, pe stadionul "Dr. Constantin Radulescu" din Cluj-Napoca, echipa nationala a Romaniei intalneste Turcia intr-un meci amical. Apoi, pe 14 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Nationala, tricolorii vor juca impotriva Olandei.

Nationala Romaniei va disputa urmatoarele jocuri oficiale in septembrie 2018, odata cu debutul noii competitii Liga Natiunilor UEFA. Tragerea la sorti a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.