Jucatorul Codrut Anghel s-a prabusit pe teren si a ramas inconstient dupa un duel cu un adversar, la un meci amical care a avut loc, la 19 august, cu FCSB II, fiind transportat catre spital cu o ambulanta privata fara medic si fara a fi dotata corespunzator, informeaza News.ro. El a ajuns la Spitalul Muncipal din Capitala cu o alta ambulanta, care l-a preluat de pe drumul de la Chiajna. Fotbalistul este in afara oricarui pericol, el jucand intr-un meci din campionat, dupa incindent.

Codrut Anghel (Chiajna II), prabusit pe teren in timpul unui meci amicalFoto: Captura YouTube

Potrivit ilfovsport.ro, in urma unui contact cu un adversar, mijlocasul Codrut Anghel a cazut pe teren si nu s-a mai putut ridica. Ambulanta a patruns pe gazon pentru a-i oferi ingrijiri medicale jucatorului in varsta de 23 de ani, dar echipajul nu avea medic.

Antrenorul Marin Duna a declarat ca asistenta de pe ambulanta "se cam pierduse" si primul ajutor a fost acordat de medicul Concordiei.

"N-a fost niciun fel de intentie, a fost un duel normal de joc. N-a avut copilul de la Steaua nicio intentie de a-l lovi. Initial nu ne-am dat si noi seama, am strigat si noi de pe banca sa se ridice. Sansa noastra a fost ca a fost doctorita noastra la meci. A avut sansa copilul. Asistenta de pe ambulanta se cam pierduse. Ne-am speriat putin ca s-au intamplat atatea. A avut noroc copilul ca a fost multa lume aproape de el acolo. Doamna doctor si-a pastrat calmul si a stiut tot timpul ce face. A suferit o comotie cerebrala foarte puternica, avea si pulsul marit. El nu era perfect constient pana a ajuns la spital. E un baiat destul de puternic si asta l-a ajutat mult, el lucreaza mult la sala de forta si a avut muschii cervicali foarte bine lucrati si asta l-a ajutat", a declarat Duna, pentru Sport FM.

Anghel spune ca, dupa ce a cazut pe teren, auzea vocile din jurul sau dar nu-i recunostea pe cei care vorbeau. Personalul de pe a doua ambulanta i-a transmis ca a ajuns la spital in coma de gradul 3.

"Sunt bine din toate punctele de vedere acum. Din cate stiu eu, am schimbat salvarea pe undeva prin oras, am ajuns la Municipal unde mi s-au facut investigatii amanuntite. Cand am ajuns la spital nu se stia starea mea exacta. Am fost anuntat de catre cei de pe ambulanta ca am ajuns la spital in coma de gradul 3. Am revazut filmarea, ma uit si caut sa vad exact ce se intampla dupa ce sunt lovit si reactia mea, pentru ca eu nu vedeam nimic. Auzeam ce se intampla, dar vorbeau foarte multi in jurul meu si nu stiam cine, ce spune sau chiar unde sunt. Eu eram pe teren. Cine se gandea ca in ambulanta e medic sau nu e medic. Am discutat cu medicii din spital, i-am intrebat cand imi pot relua activitatea, au spus ca pe 21 august. Eu mi-am dorit mult sa joc sambata, in meciul cu Sporting (n.r. - Rosiori), de acasa. Dansii au dorit sa fie mai precauti si sa nu-mi permita sa ma antrenez cu echipa. Dar a fost decizia mea si mi-am dorit foarte mult sa joc sambata", a afirmat Codrut Anghel.

Aceste incident survine dupa ce un fotbalist a murit in Liga I, in conditii asemanatoare. Jucatorul dinamovist Patrick Ekeng a murit, la 26 de ani, la 6 mai 2016, dupa ce s-a prabusit in minutul 70 al meciului cu FC Viitorul, fara a fi atins de vreun alt fotbalist. Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanta, a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o ora si jumatate, fara succes insa.

In cadrul anchetei s-a stabilit ca medicul de pe ambulanta nu a facut nicio manevra de resuscitare, nici cand l-a preluat pe Patrick Ekeng si nici in salvare, desi acesta era in fibrilatie ventriculara, anuland astfel, prin inactiunea sa nejustificata, orice sansa de supravietuire a fotbalistului.

Vezi aici momentul in care jucatorul cade pe teren:

Atentie, imagini cu puternic impact emotional!