Dinamo s-a calificat in semifinalele Cupei Ligii dupa un meci nebun pe terenul Astrei. "Cainii" s-au impus cu 5-2, dupa 120 de minute de joc, jucand din minutul 80 cu un om in minus. Gnohere a deschis scorul la Giurgiu, servit perfect de Lazar, si alb-rosii au condus la pauza cu 1-0. Alibec a egalat dupa o faza spectacol creata de Budescu si Teixeira, potrivitdigisport.ro.

Dupa cinci minute, Palic a refacut avantajul bucurestenilor in urma unei faze fixe. Apoi Alibec a scos penalty dupa un duel cu Nedelcearu, iar Budescu a inscris fara emotii.

Cu zece minute inainte de final, Lazar a fost eliminat pentru o intrare dura asupra lui Lovin. A fost 2 la 2 la finalul timpului regulamentar, dar Dinamo a marcat in primul minut al prelungirilor prin Daniel Popa.

Acelasi atacant a scos si penalty-ul de 4-2, transformat de Hanca. Fabricio a fost eliminat pentru proteste, iar Nicoara a vazut si el rosu si Astra a incheiat partida in 9 oameni. Hanca si-a trecut in cont dubla si a stabilit scorul final, 5 la 2.

In semifinalele Cupei Ligii, Dinamo o va intalni pe Steaua.