Gianni Infantino, presedintele Federatiei Internationale de fotbal, a propus marirea numarului de echipe participante la Campionatul Mondial de la 32 la 48, incepand cu editia din 2026, reluand astfel o idee pe care o vehiculase inaintea alegerii sale in aceasta functie, precizeaza Agerpres.

Gianni InfantinoFoto: captura uefa.com

Conducatorul FIFA a precizat, intr-o interventie pe care a avut-o la Bogota, ca potrivit propunerii sale, "cele mai bune 16 echipe se vor califica direct in faza grupelor Mondialului, iar celelalte 32 ar urma sa joace un meci de baraj, un 'play-off', cu trei zile inaintea debutului Mondialului (in tara gazda a competitiei), pentru stabilirea celorlalte 16 echipe".

"Sunt idei pentru a gasi cea mai buna solutie pentru Cupa Mondiala din 2026 si le vom dezbate in lunile urmatoare, inainte de a lua o decizie in 2017", a adaugat Infantino.

"Astfel, vom avea 16 echipe in plus calificate la turneul final, iar acestea isi vor disputa prezenta intr-un meci, ceea ce va fi absolut incredibil din punct de vedere al intensitatii", considera presedintele FIFA, care a facut aceasta propunere in cadrul unui discurs sustinut la Universitatea Sergio Arboleda, din capitala Columbiei.

In campania sa de candidatura la presedintia FIFA, Gianni Infantino, fost secretar general al UEFA, a declarat in mai multe randuri in doreste sa sporeasca numarul de echipe participante la Cupa Mondiala, de la 32 la 40, incepand din 2026.