Ioan Andone a refuzat o oferta incredibila venita din partea fostei sale formatii, Dinamo. Campioana ii oferise tehnicianului un contract in valoare de 600.000 de euro pe an, adica de trei ori mai mult decat castiga la CFR Cluj.Intr-o ierarhie a antrenorilor din Liga 1 dupa salarii, Andone ocupa locul al treilea, la egalitate cu Marius Lacatus, tehnicianul Stelei, ambii castigand anual 200.000 de euro. Pe primele doua locuri sunt Mircea Rednic (Rapid - 250.000 euro) si Dorinel Munteanu (FC Vaslui - 230.000 euro).

"Vreau sa raman la Cluj si sa castig titlul de campion cu CFR. Banii lui Dinamo sunt pe planul doi acum", a declarat Andone care conduce autoritar in clasamentul Ligii 1 cu CFR. Dupa 19 etape, ardelenii au un ecart de cinci puncte fata de a doua clasata, Rapid, opt puncte mai mult decat Unirea Urziceni si Steaua, si 14 puncte avans fata de campioana Dinamo.

La finalul anului 2005, "Falcosul" a fost demis de Dinamo cand se afla pe locul intai in clasament la finalul turului. La conducerea alb-rosilor, Andone a castigat cinci trofee: titlul de campioana, in 2004, trei Cupe ale Romaniei si o Supercupa.