Arpad Paszkany si Iuliu Muresan raman sub control judiciar inca 60 de zile
Ancheta continua in cazul unde Arpad Paszkany si Iuliu Muresan sunt urmariti penal pentru disparitia a 10 milioane de euro din conturile CFR-ului, in perioada 2008 - 2010. Cei doi oficial au fost cercetati sub control judiciar pentru 60 de zile, dar masura a expirat la finele saptamanii trecute. Din pacate pentru Paszkany si Muresan, procurorii DIICOT au decis sa prelungeasca masura controlului judiciar, pentru inca 60 de zile, conform cjsport.ro.
Daca in cazul lui Arpad Paszkany, acesta a primit dreptul de a se intalni cu persoane din lumea fotbalului, astfel incat activitatea clubului sa nu aiba de suferit, Iuliu Muresan nu se va putea bucura de aceste privilegii. Din acest motiv, acesta si-a dat demisia din functia de presedinte al CFR-ului, inca din luna iunie.

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență