Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat, în cadrul unei conferinţe de presă, scandalul pariurilor în care este implicat antrenorul Astrei, Marius Şumudică, scrie Mediafax.

Şeful LPF susţine ancheta Federaţiei Române de Fotbal şi regulamentul prin care oamenilor implicaţi în fotbal le este interzis să parieze.

"Şumudică şi-a făcut-o cu mâna lui. O să răspundă în faţa Comisiilor dacă a jucat la pariuri. Organele abilitate cred că îşi fac datoria şi urmaresc acest fenomen. E o problema la nivel internaţional. Eu cred că este foarte bună interdicţia de a juca la pariuri în rândul oamenilor implicaţi în fotbal. Se fac speculaţii care nu sunt benefice fotbalului românesc", a declarat Iorgulescu, citat de Sport.ro.

Tehnicianul Astrei e convocat la Comisia de Disciplină a FRF şi riscă o suspendare de doi ani, plus o amendă de 300.000 de lei, după ce reprezentanţii federaţiei au obţinut informaţii concrete despre pariuri plasate de Marius Şumudică online, inclusiv pe meciuri din Liga 1.