Romania va intalni Finlanda (8 octombrie) si Feroe (11 octombrie) in ultimele partide din preliminariile Euro 2016. In cazul in care vom obtine calificarea la turneul final gazduit de Franta, Mircea Sandu (fostul presedinte al FRF) este de parere ca avem nevoie de un alt selectioner.

Mircea SanduFoto: AGERPRES

"Daca as decide eu, Romania ar avea alt selectioner la EURO 2016, nu pe Iordanescu. Ar fi un mare avantaj pentru echipa, daca acolo ar fi condusa de antrenorul pe care il vom avea si la startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018. Primul meci va fi in septembrie, la doar doua luni dupa EURO si e timpul foarte scurt" - Mircea Sandu la DolceSport.

"Doar pe Hagi il vad selectioner. El a demonstrat ca este un foarte bun organizator, asa cum a fost si ca fotbalist. Este un foarte bun antrenor si a demonstrat si la Viitorul, unde se bate pentru primele locuri. Popescu si Hagi ar trebui sa fie la FRF, ca presedinte, respectiv antrenor. Sa candideze impreuna si sa conduca cel putin opt ani", a adaugat Mircea Sandu la Sport.ro.

La CE din 2016 se vor califica direct primele doua clasate din grupa, plus locul trei cu cel mai bun punctaj. Celelalte opt ocupante ale locurilor trei vor disputa un play-off in dubla mansa.

8 octombrie:

Romania - Finlanda, ora 21:45, Arena Nationala

11 octombrie:

Insulele Feroe - Romania, ora 19:00.

Clasament:

1 Irlanda de Nord 17 puncte

2 Romania 16

3 Ungaria 13

4 Finlanda 10

5 Feroe 6

6 Grecia 3.