Clubul Bayern Munchen a anuntat, joi, pe site-ul oficial, ca a ajuns la un acord cu gruparea Juventus Torino si cu Arturo Vidal pentru transferul chilianului la echipa din Bundesliga, informeaza Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pot sa confirm ca am ajuns la un acord de principiu. Juventus si jucatorul sunt de acord. Mai ramane ca jucatorul sa faca vizita medicala si sa semneze contractul. Daca totul va decurge normal, Vidal se va antrena de saptamana viitoare cu noua sa echipa", a declarat presedintele clubului german, Karl-Heinz Rummenigge.

Conform presei internationale, Bayern Munchen va plati 37 de milioane de euro pentru internationalul chilian, castigator in acest an al Copa America.

Arturo Vidal, in varsta de 28 de ani, a mai evoluat in cariera la formatiile Colo-Colo si Bayer Leverkusen.