​Federatia Romana de Fotbal (FRF) si Bancpost au semnat, miercuri, un parteneriat pe doi ani, institutia financiara devenind sponsor oficial al forului, dar si al echipei nationale.

Nationala RomanieiFoto: HotNews / Dan Popescu

"Pentru noi este o mandrie ca pe acest drum pe care am pornit sa avem Bancpost alaturi. Timp de aproape trei decenii, fotbalul romanesc s-a aflat in elita sportului mondial. Nu a fost usor ca intr-o disciplina atat de competitiva, care starneste ambitii si pasiuni nemasurate, sa fim printre cei mai buni. Au fost vremuri in care romanii s-au bucurat impreuna pentru performantele fotbalistilor nostri si momente in care infrangerile au fost traite ca drame nationale. Astazi, vrem sa redevenim una dintre fortele continentale si mondiale ale fotbalului" - presedintele FRF, Razvan Burleanu, citat de Mediafax.

"Durata acestui contract este de doi ani cu optiune de prelungire in functie de performanta sportiva pe care o vom inregistra. Nu mi-e frica de faptul ca dupa semnarea acestui contract jucatorii vor cere prime mai mari. S-au negociat deja aceste lucruri, iar platile de acum inainte se vor face prin Bancpost" - Razvan Burleanu.

"E o onoare si un privilegiu pentru mine ca devenim sponsori ai echipei nationale si ai FRF. Începând de azi ne vom implica în pregatirea pentru Euro 2016 si preliminariile Cupei Mondiale din 2018. La meciul cu Grecia voi tine cu fotbalul. Nu am dezvaluit suma cu care vom sprijini federatia si sunt convins ca daca ati fi stiut-o, atunci ati fi stiut si cu cine tin la meci" - George Georgakopoulos, presedintele executiv al Bancpost.

Romania ocupa locul intai in Grupa F a preliminariilor Euro-2016, cu zece puncte, dupa patru etape, iar Grecia este pe locul 6, ultimul, cu un punct. Anul trecut, Romania a invins Grecia in deplasare, cu scorul de 1-0, returul urmand a avea loc in 7 septembrie, la Bucuresti.