Dinu Gheorghe: Discutam cu trei antrenori, Pustai este unul dintre ei. Acum la Rapid sunt noua jucatori sub contract, vom completa lotul pana la 24

Dinu Gheorghe, fost conducator al clubului Astra Giurgiu care urmeaza sa preia functia de presedinte al FC Rapid, a declarat, luni, ca in momentul de fata exista trei variante pentru postul de antrenor al echipei Rapid, tehnicianul Cristian Pustai fiind doar una dintre acestea, informeaza Mediafax.

Dinu GheorgheFoto: AGERPRES

"Discutam cu trei antrenori, iar Pustai este unul dintre ei. Nu am ajuns la un acord cu Pustai sau cu altcineva, nu am stabilit inca nimic. Probabil ca pana pe 2-3 ianuarie vom sti sigur numele antrenorului pentru ca trebuie puse la punct si celelalte lucruri pana la inceperea pregatirilor", a spus Dinu Gheorghe.

El nu a dorit sa ii nominalizeze pe ceilalti doi tehnicieni, dar a mentionat ca niciunul dintre acestia nu este strain. "Nu vreau sa fac publice numele celorlalti doi antrenori, oricum, niciunul nu este strain. Ce pot sa spun e ca unul este sub contract, iar celalalt este liber", a afirmat Dinu Gheorghe.

Totodata, noul presedinte al Rapidului a declarat ca gruparea giulesteana mai are sub contract noua jucatori, lotul urmand sa fie completat pana la 24 inainte de plecarea echipei in pregatirea de iarna.

"In momentul de fata sub contract cu Rapid mai sunt noua jucatori: Bornescu, Draghia, Al. Coman, N. Vasile, Martin, Pancu, Al. Dan si portughezii Kikas si Rui Miguel. Pana la inceperea pregatirilor vom completa lotul astfel incat noul antrenor sa aiba la dispozitie 24 de jucatori, dintre care trei portari" , a spus Dinu Gheorghe.

Acesta a adaugat ca nu exista un buget pentru achizitii deoarece vor fi transferati doar jucatori liberi de contract. "Nu exista un buget pentru achizitii pentru ca vom aduce doar jucatori liberi. Important este sa se incadreze din punct de vedere salarial. Avem foarte multi fotbalisti din care putem alege, insa vor semna doar dupa ce isi va da acordul si noul antrenor, pentru ca asa este normal", a explicat Dinu Gheorghe.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Lent. Previzibil. Sărăcie!”  Gică Hagi,   dezamăgit  de sezonul slab făcut de Farul: „Avem vreo șansă la baraj la cum jucăm?”
Superliga
20:27

Citește mai mult

Depistat pozitiv!    Cornelius Hudson,  starul Ligii Naționale de baschet, a picat testul antidoping » FRB anunță că nu-l poate suspenda!
Baschet
19:27

Cătălin Tolontan   Omul și   delfinul
Opinii
16:48
Cătălin Tolontan Omul și delfinul
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Omul și delfinul
„Te-ai pătat și tu pentru bani”     David Popovici , atacat de zeci de oameni, în mediul online, după ce a sugerat cu cine va vota
Diverse
16:31
„Te-ai pătat și tu pentru bani” David Popovici, atacat de zeci de oameni, în mediul online, după ce a sugerat cu cine va vota
Citește mai mult
„Te-ai pătat și tu pentru bani”  David Popovici , atacat de zeci de oameni, în mediul online, după ce a sugerat cu cine va vota
Știri ultima oră
23:20
U Cluj, în Europa. Rapid, out! Victoria cu Dinamo îi duce pe ardeleni la un pas de cupele europene » Cum se pot califica direct

23:30
„Era s-o comitem iarăși” Dan Nistor, după thriller-ul cu Dinamo: „Asta înseamnă să ai caracter” + Critici pentru Kovacs: „Penalty 100%”

23:01
Chipciu, două galbene în câteva secunde Căpitanul lui U Cluj a fost eliminat după ce a făcut o criză de nervi și s-a tăvălit în fața lui Kovacs

23:05
Dinamo - U Cluj 1-3 Ce remontada! „Studenții” au marcat 3 goluri cu un om în minus

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

La Milano au cântat arbitrii

La Milano au cântat arbitrii

: La Milano au cântat arbitrii
Cei cu lecția  învățată

Cristian Geambașu: Cei cu lecția învățată

Inzaghi,  nebunul fotbalului

Theodor Jumătate: Inzaghi, nebunul fotbalului

Imaginile șocante din  România reală

Dan Udrea: Imaginile șocante din România reală

Campionii și încasatorii

Cristian Geambașu: Campionii și încasatorii

Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi
Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Dan Udrea: Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?
Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni
Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză
Top stiri din sport
„Mă simt foarte rău”    Sfat înainte de alegeri,   de la Mircea Lucescu: „Alegeți cu mintea, nu cu un impuls de moment”
Diverse
15:37

„I-am spus să-mi dea telefonul”  Cum și-a   motivat  Elias Charalambous jucătorii când FCSB era departe de titlu: „Era incredibil”
Superliga
17:56

Cisotti și Șut, salarii mai mari   Italianul se va alege cu o indexare de 33%, în vreme ce la Șut va fi de peste 50%. Cum arată   lista salariilor acum la FCSB
Superliga
14:35

Ce blaturi a făcut Lucescu?   Il Luce insistă că, în anii ‘80,   Dinamo a „trântit” doar două meciuri , și acelea din cauza unor presiuni politice
Superliga
11:00
Ce blaturi a făcut Lucescu? Il Luce insistă că, în anii ‘80, Dinamo a „trântit” doar două meciuri, și acelea din cauza unor presiuni politice
Citește mai mult
Ce blaturi a făcut Lucescu?  Il Luce insistă că, în anii ‘80, Dinamo a „trântit” doar două meciuri , și acelea din cauza unor presiuni politice
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
16.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %