Internationalii ivorieni ai clubului turc Galatasaray Istanbul, Didier Drogba si Emmanuel Eboue, ar putea fi sanctionati pentru ca i-au adus un omagiu, pe teren, fostului presedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joi, informeaza presa turca, potrivit AFP.

Didier DrogbaFoto: Captura YouTube

Vineri seara, la finalul meciului dintre Galatasaray Istanbul si SB Elazigspor, din campionatul Turciei, Drogba a aratat ca poarta sub tricoul echipei un altul pe care scria, in engleza, "Multumesc Madiba" (numele de trib al liderului care a condus campania impotriva apartheidului).

La randul sau, Eboue a prezentat un tricou cu mesajul "Odihneste-te in pace Nelson Mandela". Actiunile celor doi au fost primite cu aplauze de suporteri.

Cei doi jucatori au fost trimisi de Federatia Turca de Fotbal in fata Comisiei de Disciplina, scriu publicatiile Milliyet si Hurriyet.

Regulamentul nu permite jucatorilor sa arboreze sloganuri sau mesaje politice pe tricouri in timpul jocului, riscand, in caz contrar, sa fie amendati.