​Romania a incheiat grupa din preliminariii pe locul doi, urmand sa joace in barajul de calificare la Mondialul din 2014. Tricolorii trebuie sa multumeasca Olandei, echipa care a castigat cu 2-0 in Turcia. "Ei bine, ne puteti trimite florile in Olanda. Sper ca Romania sa ajunga la Campionatul Mondial", a declarat Arjen Robben, conform Prosport.

Arjen RobbenFoto: Facebook

"Ei bine, puteti trimite florile in Olanda. Si Romania si Turcia sunt doua echipe foarte bune. Cred ca acum e un entuziasm in randul jucatorilor, urez Romaniei tot binele si sper sa ajunga la Cupa Mondiala" - Arjen Robben.

"V-am ajutat. Si pentru noi a fost un meci important, am vrut sa obtinem cel mai bun rezultat" - Jermain Lens.

"Felicitari echipei Romaniei, asa ca suntem cu totii fericiti. Acum aveti oportunitatea de a juca la baraj si va urez tot norocul din lume" - Patrick Kluivert, antrenorul secund Olanda.

"Cred ca Romania este norocoasa, insa Turcia este o echipa foarte buna, ei s-au descurcat foarte bine in ultimele doua, trei meciuri, dar nu a fost indeajuns pentru ei" - Dirk Kuyt.

"Romania are o echipa buna, are cativa jucatori buni, deci cred ca toata lumea are o sansa la calificare" - Daley Blind.

Echipe calificate la baraj:

Croatia, Portugalia, Grecia, Ucraina, Suedia, Franta, Romania, Islanda.

Capi de serie:

Croatia (locul 10 in clasamentul FIFA), Portugalia (locul 11), Grecia (locul 12) si Ucraina (locul 26) - Romania va intalni una din aceste echipe in baraj.

Urna a doua:

Suedia, Franta, Romania si Islanda.

Meciurile din baraj se vor disputa pe 15 si 19 noiembrie. Romania (nu este cap de serie) va juca primul meci pe propriul teren. Tragerea la sorti va avea loc pe 21 octombrie.