Mircea Sandu a precizat, joi, ca UDMR incearca sa obtina de la FIFA o sanctiune impotriva fotbalului romanesc, astfel incat meciul tricolorilor cu Ungaria sa se desfasoare fara spectatori.

Mircea SanduFoto: AGERPRES

"Nu stiu de un astfel de demers, dar e vorba din punctul meu de vedere de un exces al reprezentantilor UDMR. Se incearca obtinerea unei sanctiuni impotriva fotbalului romanesc, ceea ce nu cred ca este corect.

Nu este corect pentru ca ei traiesc pe acest teritoriu, aici au facut afacerile, aici au taiat padurile si mananca mancare romaneasca. Cred ca ar trebui sa fie mai atenti cu ceea ce fac. E un risc pe care si-l asuma. Daca fac acest lucru, FIFA va deschide o noua ancheta, pentru ca e a doua oara. Nu ne ajunge ca suntem cum suntem la ora actuala, mai intervine si politicul acum. Este vorba numai de politic. Asta este. Suta la suta miza este meciul direct cu Ungaria. Stim care e comportamentul unora dintre politicienii UDMR. E un risc pe care si-l asuma atat personajul in discutie cat si inistitutia", a spus Mircea Sandu, pentru Mediafax.

Meciul cu Trinidad Tobago, cel vizat de UDMR

Reprezentanti ai UDMR au trimis o scrisoare catre FIFA, in care au semnalat unele scandari rasiste ale fanilor romani la meciul amical al tricolorilor cu Trinidad Tobago.

"Nu a scris nimeni despre scandari rasiste la acel meci, nu a fost nicio reactie. Sunt opt zile de atunci, nu a scris nimeni nimic. Este exact ceea ce intuiesc. E o actiune a politicienilor din UDMR sau o parte dintre ei. Nu se ocupa doar de taierea padurilor si consecintele se vad acum in zone precum Harghita. Poate ca institutiile statului ar putea declansa o ancheta si pe partea asta, nu numai spre noi, astia cu fotbalul. Noi suntem intr-o relatie exceptionala cu federatia maghiara, au fost aici, au inspectat hotelurile, au inspectat stadionul, s-au purtat cu noi exceptional la Budapesta. Relatia dintre fotbalul maghiar si romanesc este excelenta. Daca politicienii doresc sa o strice, nu au nicio sansa cu noi", a completat Mircea Sandu.

Deputatul UDMR Marko Attila a trimis la FIFA o scrisoare in care atrage atentia cu privire la atitudinea rasista a fanilor romani la meciul amical Romania - Trinidad Tobago, a scris site-ul hvg.hu, conform Mediafax.

Partida Romania vs Ungaria se va disputa pe 6 septembrie 2013, pe "Arena Nationala" din Bucuresti.