​Pentru nationala de fotbal a Romaniei urmeaza doua intalniri decisive pentru calificarea la Mondialul din 2014, tricolorii duelandu-se cu Ungaria si Olanda. Victor Piturca nu trebuie insa sa-si faca griji, Mircea Sandu asigurand ca antrenorul va ramane in functie chiar daca nu va lua niciun punct din aceste doua meciuri.

Mircea SanduFoto: AGERPRES

"E un meci cu ascendent al nostru, in sensul ca venim dupa o serie de victorii pe linie in partidele cu Ungaria. Numai ca de acum trei ani si jumatate, de la ultimul succes, 1-0 la Budapesta, ei au crescut. Au vreo trei jucatori care evolueaza in Germania, ceea ce inseamna ca, din punct de vedere valoric, ca si individualitati, sunt apreciati.

Doar daca pierdem puncte sau orice punct acasa, ulterior, la meciurile cu Ungaria si cu Turcia. Chiar daca nu luam niciun punct din dubla aceasta, cu Ungaria si Olanda, si castigam tot facem 21 de puncte si putem ajunge la baraj.

Piturca nu are de ce sa-si faca griji. El are un contract ferm, cu obiectiv Euro 2016. Daca intermediar, in 2014, vine pe locul unu sau pe locul doi in grupa, e deja un preludiu pentru ce are el ca obiectiv. Plus ca ar fi o performanta. Nu e in pericol din punctul meu de vedere", a declarat Mircea Sandu, presedintele FRF, pentru Prosport.

Clasament, Grupa D:

1 Olanda 12 puncte

2 Ungaria 9 (10-5)

3 Romania 9 (8-4)

4 Turcia 3

5 Estonia 3

6 Andorra 0.

Ungaria - Romania (22 martie, ora 21:30)

Olanda - Romania (26 martie, ora 21:30).