FC Barcelona a anuntat, marti, pe site-ul oficial, ca le-a prelungit contractele jucatorilor Lionel Messi, Xavi Hernandez si Carles Puyol. Argentinianul va fi legat de formatia blau-grana pana in 2018, in timp ce Xavi si Puyol au semnat pana in 2016.

Messi, Puyol si XaviFoto: fcbarcelona.com

Cei trei fotbalisti vor semna noile angajamente in urmatoarele saptamani, dupa ce au ajuns la un acord cu oficialii gruparii catalane.

Contractele lui Xavi si Puyol erau valabile pana pe 30 iunie 2013, in timp ce angajamentul lui Messi se intindea pana pe 30 iunie 2016.

FC Barcelona se afla pe primul loc in Primera Division, cu un avans de 9 puncte fata de Atletico Madrid (locul doi) si 13 fata de Real Madrid (ocupanta locului trei).