Rocha este primul transfer al Stelei din "era Reghecampf", atacantul celor de la Chiajna urmand sa evolueze in Ghencea din urmatorul sezon al Ligii 1 la fotbal. De asemenea, ros-albastrii si FC Vaslui au ajuns la o intelegere in privinta atacantului Wesley, lipsind doar semnatura brazilianului, informeaza gsp.

Wesley Lopes - gheata de aur a Ligii 1 Foto: AGERPRES

Dupa ce a marcat 8 goluri la Chiajna, Rocha a devenit o tinta pentru echipele din Liga 1. Atacantul va ajunge insa la Steaua, la pachet cu antrenorul Laurentiu Reghecampf.

A doua tinta pentru urmatoarea perioada este Wesley. In privinta brazilianului, FC Vaslui si Steaua s-au inteles pentru o trecere a fotbalistului in Ghencea. In acest moment, lipseste doar semnatura atacantului.

"M-a contactat Steaua, insa eu acum plec acasa, in vacanta. O sa negocieze impresarul meu cu cine este interesat de mine. Vreau sa castig un campionat, aceasta este ambitia mea, orgoliul meu. A fost greu sa ma uit cum CFR a sarbatorit titlul de campioana. Toti zic despre noi ca suntem cei mai buni, dar CFR castiga mereu titlul", a declarat Wesley inainte de plecarea catre Brazilia.

In ceea ce priveste jucatorii carora le expira contractul in aceasta vara, Iliev si Nikolici vor ramane la Steaua, informatia fiind confirmata de oficialii ros-albastrilor. Pe picior de plecare sunt Florin Costea, Geraldo, Tatu si Bicfalvi.