Steaua a reusit sa castige pe terenul campioanei Otelul Galati, dupa ce a fost condusa la pauza: Didi a deschis scorul pentru "dunareni" in minutul 34, dar Tatu a egalat in minutul 49 si a fost pasator decisiv pentru Mihai Costea in minutul 67. Cu victoria de sambata, Steaua urca pe locul 2 in Liga 1, la doar trei puncte in spatele liderului CFR Cluj.

Stoichita s-a apropiat de liderFoto: AGERPRES

"Am avut o prima repriza in care am fost mai timorati, dar am reusit sa revenim. L-am scos pe Rusescu pentru ca avusese o prima perioada stearsa: m-am sfatuit cu colaboratorii mei si am decis sa il introducem pe Mihai Costea. Se pare ca am avut mana buna, pentru ca Mihai a adus toate punctele" - Mihai Stoichita, antrenor Steaua.

"Nu gasesc cuvinte sa explic de ce am disparut din joc, dupa pauza. Nu am avut suflu, nu am existat. Este o dezamagire imensa: am mai pierdut meciuri, dar nu asa" - Marius Stan, director general Otelul.

In prima repriza, unul dintre suporterii galateni a avut nevoie de asistenta medicala, in momentul in care i s-a facut rau. Spectatorii de la tribuna a II-a au cerut medicilor sportivi sa intervina - suporterul a fost coborat din tribuna, pana la nivelul terenului, apoi a fost transportat la cel mai apropiat spital.