Zlatan Ibrahimovic a fost din nou decisiv pentru AC Milan, campioana Italiei invingand pe AS Roma, scor 2-1, gratie unei duble reusite de suedez. In urma acestui rezultat, Milan se distanteaza la sapte puncte de Juventus (torinezii vor juca duminica seara cu Inter).

Ibrahimovic, o dubla pentru AC Milan Foto: acmilan.com

Roma a deschis scorul pe San Siro cu putin timp inainte de pauza, Osvalvo inscriind din apropiere in minutul 44.

Ibrahimovic a intors rezultatul in a doua repriza: intai a egalat din lovitura de la 11 metri in minutul 53, pentru ca victoria sa fie obtinuta in minutul 83 (l-a lobat pe Stekelenburg, iar apoi a impins mingea in poarta cu capul).

In urma acestui rezultat, Milanul a acumulat 63 de puncte, cu sapte mai mult decat Juventus, echipa aflata pe locul doi in ierarhia din Serie A. Torinezii vor intalni, duminica seara, pe Inter, de la ora 21:45.