​Romania a remizat, scor 1-1, cu Uruguay intr-o partida amicala, rezultat considerat nedrept de catre adversarii tricolorilor. "In principiu, am fi meritat sa castigam, avand in vedere ocaziile din prima repriza. Romanii mai au mult de munca pana sa ajunga la Mondiale", este de parere Diego Forlan.

Romania - Uruguay 1-1Foto: HotNews / Dan Popescu

"In principiu am fi meritat sa castigam, avand in vedere ocaziile din prima repriza. Chivu nu a putut juca, imi pare rau, dar are motivele lui. Romanii mai au mult de munca pana sa ajunga la mondiale" - Diego Forlan, conform Mediafax.

"In fotbal este destul de greu de explicat un rezultat. De obicei ocaziile explica un rezultat. Cele doua echipe au dominat pe rand, in prima repriza Uruguayul, iar in a doua Romania. Dar Uruguayul a avut un penalti clar. Este prima data cand vad asa ceva, ca nu se acorda un astfel de penalti. Romania a jucat bine, dinamic, a avut multe ocazii si cred ca publicul a vazut o partida buna. Pentru mine Torje a fost cel mai bun din echipa Romaniei. De remarcat efortul facut de cele doua echipe, din cauza instabilitaţii gazonului si apoi din cauza zapezii. Stadionul este placut, este frumos si poate gazdui meciuri importante" - Oscar Tabarez, selectioner Uruguay.