Poli Timisoara a anuntat, marti, ca are in acest moment datorii totale de 7,25 de milioane de euro, dupa cum informeaza site-ul oficial al gruparii banatene. Marian Iancu, patronul gruparii din Liga 2, a anuntat in mai multe randuri ca va renunta la finantarea echipei daca autoritatile din Timisoara nu se vor implica financiar. In cazul in care nu va achita o datorie de 1,5 milioane de euro (catre Slovan Liberec), echipa de pe "Dan Paltinisanu" ar putea fi depunctata.

Marian Iancu, patron FC TimisoaraFoto: AGERPRES

Situatia financiara a echipei Poli Timisoara, conform site-ului oficial:

Datorii fata de furnizori pentru activitati curente - datorii pasive - 270.000 de euro, datorii curente - 300.000 de euro;

Datorii fata de cluburi pentru transferuri de jucatori si fata de impresari plus altele - 3,5 milioane de euro, din care urgente 1,5 milioane de euro;

Datorii fata de personalul clubului plus jucatori - 700.000 de euro;

Datorii fata de bugetele de stat si bugetele locale - 480.000 de euro;

Datorii fata de societatile de grup BKP si actionari - doua milioane de euro (datorii pasive, ele pot fi capitalizate la initiativa actionara).

In acest moment, Poli Timisoara se afla pe primul loc in Liga 2 (Seria a II-a), cu 31 de puncte (la egalitate cu Gloria Bistrita).