Incredibil de modest. Aceasta e senzatia pe care o lasa Ionel Danciulescu la finalul unui interviu - eveniment, acordat HotNews.ro dupa ce a marcat al 200-lea gol in Liga 1. Glasul usor obosit al sportivului plecat - pentru a cata oara? - in cantonament are nuante diferite fata de vocea vedetelor de mucava ostenite la ora pranzului dupa o noapte petrecuta in club. Ironia face insa ca Danciulescu sa vorbeasca in interviu mai mult despre coechipieri decat despre el insusi.

Ionel DanciulescuFoto: AGERPRES

Adrian Ilincescu: Felicitari, ati ajuns la cota 200 de goluri in Liga 1. Ce va propuneti pentru urmatoarea perioada?

Ionel Danciulescu: Multumesc pentru felicitari. Nu am alergat niciodata pentru trofeele individuale, pentru mine mereu au contat rezultatele echipei. Ce imi doresc? Sa fiu sanatos, este cel mai important lucru din viata unui fotbalist.

Cand m-am apucat de fotbal nu ma gandeam ca voi ajunge sa castig atatea trofee si sa marchez atatea goluri. Totul a venit insa pas cu pas. In primul rand vreau sa le multumesc tuturor colegilor pe care i-am avut de-a lungul timpului. Fara ajutorul lor, nu as fi ajuns la niciun rezultat in cariera.

Rep: Care e golul pe care-l rememorati cu placere?

Ionel Danciulescu: Toate golurile imi sunt dragi si reprezinta ceva pentru mine. Imi este greu sa aleg unul singur, dar daca totusi ar trebui sa iti spun unul, acela ar fi cel din Ghencea cu Steaua, cand am castigat cu 4-2. A fost o executie frumoasa, zic eu, din aceea pe care o reusesti doar o data la cativa ani". (N.red.: A fost o foarfeca spectaculoasa - vezi aici golul descris)

Rep: Ati jucat de-a lungul carierei la Steaua si Dinamo, doua mari rivale. Cat de greu este sa faci trecerea dintr-o tabara in alta?

Ionel Danciulescu: Credeti-ma ca este foarte greu sa faci pasul de la o echipa la alta, cu atat mai mult cu cat ele se numesc Dinamo si Steaua. In fotbal, important este sa fii serios si sa-ti vezi de treaba. Am pus suflet in tot ceea ce am facut de-a lungul carierei, iar coechipierii de la acea vreme mi-au usurat munca. Suporterii pot fi impacati doar cu o evolutie buna si cu rezultate. Important este sa ai rabdare, lucrurile bune vor veni la un moment dat. Nu sunt de acord cu cliseele gen . Consider ca un fotbalist trebuie sa isi faca datoria indiferent unde joaca si de unde a venit.

Rep: Care este cel mai important moment al carierei?

Ionel Danciulescu: Am castigat campionate, cupe, supercupe, titlul de cel mai bun marcator si de fotbalistul anului (nr. in 2004). Toate aceste momente m-au bucurat enorm. Un moment important al carierei mele a fost partida dintre Romania si Germania (nr. 5-1 pentru Romania, s-a jucat in Giulesti, iar Danciulescu a marcat doua goluri).

Rep: Legat de echipa nationala: ati marcat constant in campionat, dar selectiile au fost sporadice. Ce s-a intamplat?

Ionel Danciulescu: Din pacate, nu am prins prea multe meciuri la echipa nationala. Asa a fost sa fie, nu pot schimba nimic acum. Cred ca am prins perioade in care alti atacanti au fost mai buni decat mine, iar pana la urma a fost normal ca ei sa fie chemati la nationala, iar eu nu.

Rep: Care este secretul marcatorului Ionel Danciulescu?

Ionel Danciulescu: Nu cred ca am un secret anume, imi place ceea ce fac, iar cand intru in teren ma gandesc in primul rand la echipa, nu la mine. Intotdeauna am pus pe primul plan obiectivele clubului la care am jucat. Lucrurile au mers de asa natura incat am ajuns la 200 de goluri in Liga 1. Consider ca seriozitatea si munca ar trebui sa fie atuurile oricarui fotbalist.

Rep: Dinamo are un inceput bun de sezon. Cum a reusit echipa sa se schimbe radical fata de stagiunea trecuta?

Ionel Danciulescu: Au trecut doar cateva etape, campionatul este lung. Nu vreau sa imi spuneti iar ca suntem la nu stiu cate puncte de Steaua. Noi nu gandim asa. Trebuie sa ne pregatim, sa fim seriosi si sa ne aratam valoarea pe teren. Restul sunt subiecte pentru presa. Luam in considerare pentru titlu toate echipele din partea superioara a clasamentului, si nici un meci nu este castigat doar pentru ca esti pe primul loc.

Rep: In vara va expira contractul cu Dinamo. V-ati gandit la ceea ce vei face dupa acest moment?

Ionel Danciulescu: Repet, imi doresc un singur lucru: sa fiu sanatos. Vreau sa castigam cat mai multe meciuri, iar la final, atunci cand vom trage linie, sa fim acolo unde ne dorim. Cat despre ceea ce voi face, vom vorbi mai multe in vara. Cert este ca imi doresc sa mai joc, consider ca inca mai pot sa fac fata. Daca Dinamo imi va propune o prelungire a contractului, cu siguranta ca voi accepta. Tot timpul am ales cu sufletul.

Rep: Din punctul de vedere al aparitiei in presa mondena, ati fost un fotbalist atipic pentru Liga 1. Cum ati rezistat tentatiilor?

Ionel Danciulescu: Nu am nimic impotriva celor carora le place sa mai iasa la o cafea in oras. Fiecare face cum simte si cum ii place. Mi-a placut insa mereu sa fiu alaturi de familie. Cum am reusit sa stau departe de tentatii? Intrebati-o pe sotia mea, ea este marele meu secret. Am acasa tot ce-mi trebuie. Timpul liber il petrec alaturi de ea si de copil. Asta nu inseamna insa ca nu am iesit cu diverse ocazii alaturi de coechipieri - Ionel Danciulescu pentru HotNews.ro.

Ce a castigat Ionel Danciulescu de-a lungul carierei: 5 titluri (1998, 2001 cu Steaua; 2002, 2004, 2007 cu Dinamo), 4 Cupe ale Romaniei (1999 cu Steaua; 2002, 2004, 2005 cu Dinamo), doua Supercupe ale Romaniei (1998, 2002 cu Steaua), cel mai bun marcator al campionatului in 2003-2004 si 2007-2008.

A evoluat la Electroputere Craiova (1993-1995), Dinamo (1995-1997), Altay (1997), Steaua (1998-2001), Dinamo (2002-2009), Shandong Luneng (2005), Hercules Alicante (2009-2010), Dinamo (2010 - prezent).

Clasamentul marcatorilor din Liga 1:

1. Dudu Georgescu 252

2. Ionel Danciulescu 200

3. Rodion Camataru 198

4. Marin Radu II 190

5. Florea Dumitrache 170

6. Ion Oblemenco 170

7. Mircea Sandu 167

8. Victor Piturca 169

9. Mihai Adam 160

10. Titus Ozon 157.