In ciuda vremii rece si ploioase, peste 300 de sportivi au luat startul la editia a doua a triatlonului off-road Fara Asfalt, desfasurat in Vama Veche. Triatlonul este un sport inca putin practicat in Romania si care presupune competitii de inot, alergare si mers pe bicicleta. Sunt mai multe variante de triatlon, in functie de lungime si de traseul parcurs, inclusiv proba olimpica sau cea de Iron Man.

Triatlon Fara AsfaltFoto: Dragos Ion

La Fara Asfalt au fost doua probe: tura lunga, care a presupus parcurgerea inot a circa 1000 de metri (deoarece apa a fost foarte rece, distanta a fost scurtata), apoi alergarea a circa 10 km si mers pe bicicleta, circa 35 de km. La proba scurta, distantele au fost la jumatate, cu exceptia probei de bicicleta.

Cistigatori la proba lunga au fost:

Masculin

1. Gaspar Albert - 03h:17min:26sec

2. Ciprian Balanescu - 03h:21min:30sec

3. Tudor Butu - 03h:25min:58sec

Feminin

1. Anja Karschau - 04h:19min:58sec

2. Anca Morarau - 04h:33min:10sec

Rezultatele complete sunt disponibile aici. ​

O relatare a reporterului Hotnews.ro, Marian Chiriac, care a terminat proba scurta a triatlonului poate fi citita aici.