Levi LaVallee a oferit un spectacol uimitor fanilor veniti la Aspen pentru competitia Winter X Games. Americanul participa la proba de sarituri pe spate cu snowmobilul si a riscat posibilitatea de a obtine o medalie pentru a face primul dublu salt pe spate cu snowmobilul sau de aproape 205 kilograme.

Sportivul de 21 de ani, originar din Minnesote, nu a obtinut medalia de aur, in competitia de vineri seara, din cauza faptului ca nu a avut o aterizare perfecta.

"Dupa prima rotatie am vazut terenul si mi-am dat seama ca o pot face si pe a doua. Mi-am pus din nou barbia in piept si am facut-o. Acum stim ca este posibil un dublu salt pe spate si cred ca nu va mai trece mult timp pana cand cineva il va executa perfect", a declarat, incantat de performanta sa, LaVallee

Dane Ferguson a fost cel care a castigat medalia de aur cu o saritura pe care a denumit-o Twist Off, in memoria unui prieten decedat intr-o avalansa iarna trecuta. "Acum stiu ca este posibil un dublu salt pe spate. Multumesc pentru ca mi-ai aratat", i-a spus Ferguson lui LaVallee.