Un pompier de la ISU Botoşani va participa la ultramaratonul "The Track" din Australia - El are de parcurs 522 de kilometri

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 10 mai 2019, 13:46 Sport | Extrem


Iulian Rotariu
Foto: Iulian Rotariu / Facebook
Pompierul Iulian Rotariu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani va participa între 15 şi 24 mai, la ultramaratonul “The Track” din Australia. În cadrul acestei competiţii cei 43 de concurenţi vor avea de alergat 522 de kilometri în nouă etape, transmite News.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Botoşani, plutonierul adjutant Iulian Rotariu a urcat, vineri, în avionul care îl va duce spre Doha şi, de acolo, spre Australia.

“La fel ca şi celelalte cinci ultramaratoane la care a participat, „The Track” Australia este o cursă autosusţinută. Diferenţa este că va avea de alergat de două ori mai mult, adică 522 de kilometri în nouă etape. Fiecare concurent trebuie să poarte propriul rucsac care să conţină mâncarea, echipamentul obligatoriu şi echipamentul său personal”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.

Cursa, organizată de Canal Aventure, are loc în Australia, în Golful din Teritoriul de Nord, între oraşul Alice Springs şi Uluru, în cel mai arzător deşert din zonă. Linia de finish se află la poalele Uluru, inima spirituală a Australiei.

Cu fiecare etapă, distanţa pe care trebuie să o parcurgă creşte, la fel şi altitudinea. Dacă în prima zi are de alergat 30 kilometri, la 700 de metri altitudine, în ultima zi, distanţa pe care trebuie să o parcurgă este de 127 de kilometri, la 1.700 metri altitudine.

Subofiţerul va alerga în spirit caritabil, pentru a face cunoscută şi a sprijini „Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoşani”.

În ultimii trei ani, plutonierul adjutant Iulian Rotariu, angajat al ISU Botoşani, a participat la cinci ultramaratoane organizate de 4Deserts.

Astfel, la “Gobi March” în China, în iunie 2016 a ocupat locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general. La “Atacama Crossing” - Chile, în octombrie 2016 a obţinut locul I la categoria lui de vârstă şi locul VI la general.

La ”Sahara Race”, în mai 2017 s-a clasat din nou pe primul loc la categoria lui de vârstă şi pe locul IV la general. Aceleaşi rezultate au fost obţinute în competiţia „Roving Race Patagonia, în noiembrie 2017.

În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat pe locul II la ultramaratonul „The Last Desert” organizat în Antarctica.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















465 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by