​Un șerpaș pe nume Kami Rita a urcat pentru a - 22 - a oară pe Everest, stabilind recordul pentru cele mai multe ascensiuni pe cel mai înalt vârf din lume, scrie Reuters. Doar trei oameni au urcat de peste 20 de ori pe Everest, în timp ce americanul Dave Hahn a urcat de 15 ori, fiind deținătorul recordului pentru non-nepalezi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Kami Rita are 48 de ani și a urcat împreună cu un grup de 13 alpiniști străini, urmând o rută clasică, cea prin Șaua Sudică.

Pe această rută a fost urcat Everestul în premieră, în 1953, de către Edmund Hillary și Tenzing Norgay.

Kami Rita are tradiție în familie: tatăl său a fost printre primii ghizi în 1950, când Nepalul și-a deschis porțile turiștilor străini, iar fratele său a ajuns de 17 ori pe Everest.

Rita a urcat pentru prima oară pe Everest acum 24 de ani și de atunci a ajuns aproape în fiecare an pe vârf, ca ghid.

Peste 340 de alpiniști vor încerca să ajungă pe Everest în această lună, pentru că apoi vine musonul și condițiile devin imposibile.

Surse: Reuters, Guardian