Jucatorul asta e dat naibii. Reuseste sa te enerveze si sa te bucure in decursul a doar cateva secunde. Iti vine sa cersesti scoaterea sa de pe teren pentru ca pare neintrat in joc, iar imediat uiti sa respiri cat minge fuge prin aer spre el, insotita de toate sperantele tale.
Mai mult, pentru poporul nostru de microbisti iubitori de drame fotbalistice, Mutu e un regizor-actor care se asigura aproape la fiecare meci ca ne ofera palpitatii si tremur nevos.
In meciul cu Italia, cel mai plin si ciudat rezervor de emotii pentru fanii Romaniei, a parut sa puna in scena propria sa cariera. Momente de geniu, cadere, revenire in varf prin marcarea golului, ratarea unui penalty si iesirea de pe teren pentru ultimele minute. In jurul sau, o presiune continua care i-a testat cu ferocitate initiativa si discernamantul.
A pierdut mingi usoare si a alergat turbat sa recupereze. A fost pe coama valului ridicat prin propriul dribling sau s-a pravalit o data cu o cadere penibila provocata de impleticirea picioarelor si lipsa de oxigen…
De aceea, desi astazi am vazut o partida in care foarte multi actori s-au daruit total rolurilor, Mutu a parut meciul insusi.
0
0
