Victor Piturca a acordat un interviu celor de la uefa.com, in care a evidentiat diferenta dintre actuala generatie si cea din 2000, care la Europenele din Belgia si Olanda a reusit calificarea in sferturi.

Piturca este de parere ca actuala generatie este mult mai unita decat cea din 2000 care a fost eliminata in sferturile de finala de catre Italia.

"Pentru mine nu exista comparatie intre aceste doua generatii pentru ca au trecut ani si fotbalul s-a mai dezvoltat. Pot sa spun ca aceasta echipa este foarte buna, are jucatori tehnici si sunt foarte uniti. Eram constient atunci cand m-am intors la nationala ca nu era un spirit de echipa si cand am vorbit cu jucatorii, le-am explicat de ce este acest lucru important. Mi-a luat ceva timp pana i-am facut sa inteleaga, dar toti sunt constienti si inteleg ca trebuie sa se adapteze unor reguli stricte", a precizat selectionerul.