Karim Benzema nu a jucat nici măcar un minut la CM din Qatar, iar neînțelegerile cu selecționerul Didier Deschamps au făcut ca atacantul celor de la Real Madrid să nu ajute Franța în finala pierdută dramatic cu Argentina.

Didier Deschamps si Karim BenzemaFoto: FRANCK FIFE / AFP / Profimedia

Karim Benzema, apt să joace încă din faza optimilor de la CM 2022

La peste o săptămână după încheierea Mondialului din Qatar, agentul lui Karim Benzema a vorbit despre episodul nefolosirii atacantului la turneul final din Qatar.

Karim Djaziri a postat o înregistrare pe contul său de Twitter în care vorbește despre Benzema. Astfel, atacantul celor de la Real Madrid ar fi putut juca începând cu faza optimilor de finală.

Karim era apt din punct de vedere fizic imediat după încheierea fazei grupelor de la CM 2022.

„Am consultat trei specialişti care mi-au confirmat diagnosticul că Benzema ar fi putut fi apt încă din optimile de finală pentru ca, cel puţin, să fie pe bancă. De ce i-ai cerut să plece atât de repede?”, este mesajul agentului fotbalistului care nu a prins nici măcar un minut la CM din Qatar.

Câștigător al Balonului de Aur în acest sezon, Karim Benzema și-a anunțat imediat după încheierea CM din Qatar retragerea de la naționala Franței, fiind tot mai clar că neînțelegile cu Didier Deschamps au stat la baza absenței atacantului de pe teren la turneul final mondial.