​Anglia a părăsit Mondialul de fotbal din Qatar în sferturi, trupa lui Gareth Southgate fiind învinsă, scor 2-1, de Franța. Harry Kane a avut egalarea în picior, însă penaltiul executat de atacant s-a dus în peluză.

Harry Kane si dezamagirea eliminarii de la CM 2022Foto: Nigel Keene/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Jonny Wilkinson, „vinovat” pentru ratarea lui Harry Kane din meciul cu Franța

Kane a avut ocazia de a trimite meciul în prelungiri, atacantul englez ratând o lovitură de pedeapsă în minutul 84 al partidei.

Harry a precizat că această ratare îl va urmări toată viața.

Rezumatul partide dintre Franța și Anglia (2-1) din sferturile CM 2022.

Pe rețelele sociale a reapărut după acest penalti ratat o reclamă filmată de Harry Kane în urmă cu câțiva ani alături de Jonny Wilkinson, fost mare jucător de rugby al Angliei.

Wilkinson îl învață pe Kane cum să execute o lovitură de la 11 metri, explicând-i atacantului celor de la Tottenham că „astfel a câștigat titlul mondial alături de Anglia”.

Harry îi urmează sfaturile și trimite mingea mult peste poartă, o execuție care s-ar fi punctat doar la rugby.

După meciul cu Franța și ratarea penaltiului, internauții au glumit punând ratarea lui Kane pe seama sfaturilor primite de la legendarul Jonny Wilkinson.

Wilkinson a cucerit titlul mondial alături de Anglia în 2013, după o finală cu Australia (20-17, după prelungiri).

Jonny Wilkinson și sfaturile pentru Harry Kane:

Semifinalele Cupei Mondiale 2022 din Qatar

  • Marţi, 13 decembrie

Argentina - Croația (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00)

  • Miercuri 14 decembrie

Maroc - Franța (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).

  • Finala mică: 17 decembrie / ora 17:00 / Khalifa International Stadium
  • Finala mare: 18 decembrie / ora 17:00 / Lusail Stadium.