Campionatul Mondial de fotbal din Qatar este un fenomen care a captat atenția globului, însă chinezii au ales să transmită meciurile într-un mod total diferit.

Fanii Braziliei la CM 2022 QatarFoto: Dave Shopland / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Meciurile de luni, 28 noiembrie, de la CM 2022 Qatar sunt LiveBlog pe HotNews.ro.

De mai bine de 3 ani, restricțiile anti-COVID din China i-au făcut pe cetățeni să-și piardă răbdarea în relația cu autoritățile, iar statul face tot posibilul să îi țină în continuare pe oameni închiși în case.

Televiziunea de stat din China difuzează imagini de la CM cu o întârziere de 32 secunde față de cele transmise de FIFA în lumea întreagă

Bill Birtles, un jurnalist care lucrează la o televiziune din Australia, a observat diferențele dintre transmisiile televiziunii canadiene SBS și televiziunea de stat din China.

Jurnalistul a observat cum cadrele cu suporterii de pe stadioane lipsesc cu desăvârșire, iar explicația este una foarte simplă.

Din cauza pandemiei din China, care a venit cu restricții mari pentru toți cetățenii, televiziunea de stat a luat decizia de a nu difuza imagini cu spectatorii prezenți pe arene, pentru a nu arăta cum aceștia nu poartă măști de protecție și nu respectă regulile de distanțare socială.

„Credeam că nu e adevărat când cineva mi-a spus că televiziunea de stat din China cenzurează imaginile cu fanii din tribune de la Campionatul Mondial. Dar situația este reală.

În prim plan aveți imaginile pe care toate televiziunile de pe glob le transmit la TV, pe care sunt prezente suporterii din tribune. Postul chinezesc alege să difuzeze imagini cu antrenorii de pe marginea terenului, în loc să prezinte secvențe cu fanii.

Am vizionat două partide transmise de chinezi de la Campionatul Mondial. Este cât se poate de evident că au ales să facă asta.

Probabil că fanii fotbalului din China vor spune că guvernul din țara lor nu cenzurează nimic, ci doar alege să schimbe cadrele pe care le difuzează.

Am vorbit cu un amic din Beijing, care mi-a spus că nu a observat nimic neobișnuit pe transmisia de la ei din țară.” - a spus jurnalistul, potrivit Daily Mail.