Gazdele din Qatar fac presiune asupra FIFA, cu doar câteva zile înainte de startul CM de fotbal, ca să interzică berea pe cele opt stadioane unde vor avea loc meciurile turneului final, susține The Guardian.

CM Qatar 2022 - Stadionul Al JanoubFoto: Sidhik Keerantakath/Eyepix Group / Shutterstock Editorial / Profimedia

Competiția va avea loc în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022.

>> Stadioanele spectaculoase cu care se laudă Qatarul la CM 2022 - Suma imensă investită pentru a impresiona o lume întreagă

Gazdele din Qatar vor să interzică vânzarea de bere în apropierea stadioanelor de la CM 2022

Vânzarea de alcool este supusă unui control strict în Qatar, dar urmează să fie permisă în imediata apropiere a locurilor unde se desfăşoară partidele şi a zonelor pentru fani, precum şi în hoteluri.

Budweiser este unul dintre cei mai mari sponsori ai FIFA, dar sâmbătă i s-a transmis să îşi mute standurile la care îşi vând produsele pe stadioane în locaţii mai puţin vizibile.

The Times relatează că organizatorii din Qatar vor acum să meargă şi mai departe şi că discuţiile sunt în desfăşurare între FIFA şi Budweiser.

Vineri este aşteptată o decizie, dar se crede că berea ar putea fi interzisă pe toate stadioanele.

Budweiser rămâne unul dintre partenerii cheie ai FIFA şi, dacă i se refuză posibilitatea de a vinde bere sau de a avea vreo vizibilitate la meciurile de la Cupa Mondială, atunci forul de conducere al fotbalului ar încălca un contract de mai multe milioane de dolari.

FIFA şi proprietarul Budweiser, AB InBev, au fost contactaţi pentru comentarii.

Ca răspuns la solicitarea de a-şi muta punctele de vânzare, AB InBev a declarat pentru Sky News: „AB InBev a fost informată pe 12 noiembrie şi lucrează cu FIFA pentru a muta punctele de vânzare în locaţii conform instrucţiunilor. Lucrăm cu FIFA pentru a oferi fanilor cea mai bună experienţă posibilă. Obiectivul nostru este să oferim cea mai bună experienţă posibilă pentru consumatori în noile condiţii.”

>> Campionatul Mondial de fotbal - Curiozități, recorduri și detalii mai puțin cunoscute din istoria turneului final

Bere pentru fani, doar într-un singur parc - 11.60 de lire sterline pentru o bere de 500 ml

Dacă interzicerea berii va continua, singurul loc în care suporterii vor putea bea alcool va fi într-un parc pentru fani special organizat, unde Budweiser a dezvăluit deja că o băutură de 500 ml va costa 11,60 lire sterline, precizează The Guardian.

Câteva baruri de hotel vor percepe între 12 şi 15 lire pentru o bere sau un pahar de vin, transmite News.ro.

>> De ce atât de mulți oameni urăsc Cupa Mondială Qatar 2022. Partea politică a celui mai scump campionat mondial de fotbal din istorie

>> CM: 2022 Qatar: Programul complet al competiției - Orele la care vor putea fi urmărite meciurile