Fernando Santos, selecţionerul Portugaliei, a anunţat joi numele celor 26 de jucători care vor merge la Cupa Mondială 2022. Printre aceștia se numără și Cristiano Ronaldo, ediția din Qatar fiind probabil ultima din cariera starului lusitan.

Cristiano RonaldoFoto: Peter Schatz / Alamy / Alamy / Profimedia

Acesta va fi al cincilea turneu final mondial pentru Ronaldo, după cele din 2006, 2010, 2014 şi 2018.

„Din nou, pregătiți să ridicăm sus de tot numele Portugaliei! Sunt 26 de nume pe lista lui Fernando Santos, dar suntem toți acolo! Forța Portugalia!” - Cristiano Ronaldo pe Twitter.

Lotul Portugaliei pentru CM 2022 Qatar

Portari: Diogo Costa (FC Porto), Jose Sa (Wolverhampton), Rui Patricio (AS Roma).

Fundaşi: Diogo Dalot (Manchester United), Joao Cancelo (Manchester City), Danilo Pereira (Paris St Germain), Pepe (FC Porto), Ruben Dias (Manchester City), Antonio Silva (Benfica), Nuno Mendes (Paris St Germain), Raphael Guerreiro (Borussia Dortmund).

Mijlocaşi: Joao Palhinha (Fulham FC), Ruben Neves (Wolverhampton), Bernardo Silva (Manchester City), Bruno Fernandes (Manchester United), Joao Mario (Benfica), Matheus Nunes (Wolverhampton), Vitinha (Paris St Germain), William Carvalho (Betis Sevilla), Otavio (FC Porto).

Atacanţi: Cristiano Ronaldo (Manchester United), Joao Felix (Atletico Madrid), Rafael Leao (AC Milan), Ricardo Horta (SC Braga), Goncalo Ramos (Benfica), Andre Silva (RB Leipzig).

În Grupa H a CM 2022, Portugalia va întâlni Ghana, Uruguay şi Coreea de Sud.