Reprezentantele Romaniei in finala de la individual compus a Campionatelor Mondiale de Gimnastica Artistica de la Rotterdam (Olanda), Ana Porgras si Raluca Oana Haidu, au ratat podiumul vineri seara, clasandu-se pe locul al cincilea, respectiv al noualea. Ca si in finala pe echipe, podiumul la individual compus feminin a fost ocupat de reprezentantele Rusiei, Chinei si Statelor Unite ale Americii.

Ana Porgras, la Mondialele de la RotterdamFoto: Reuters

Noua campioana mondiala la individual compus este rusoaica Aliya Mustafina (58.165). Locul al doilea a fost adjudecat de chinezoaica Yuyan Jiang (59.998), in timp ce pe ultima treapta a podiumului s-a clasat americanca Rebecca Bross (58.966)

Ana Porgras si-a imbunatatit rezultatul de anul trecut, cand a incheiat finala de la individual compus pe locul al saptelea, clasandu-se acum pe locul al cincilea. Raluca Oana Haidu s-a aflat la prima sa finala la individual compus si a incheiat concursul pe locul al noualea.

Evolutiile sportivelor romance:

Ana Porgras: sarituri - 13.966; paralele - 14.466; barna - 15.433; sol - 14.300. Total: 58.165

Raluca Haidu: sarituri - 14.666; paralele - 13.400; barna - 14.466; sol - 13.800. Total: 56.332

In finala masculina de la individual compus, Flavius Koczi a primit cea mai mare nota din concurs (16.433 la sarituri), insa a incheiat pe locul al 16-lea, cu un total de 86.957. Medalia de aur i-a revenit japonezului Kohei Uchimura (92.331), cea de argint germanului Philipp Boy (90.048), iar cea de bronz americanului Jonathan Horton (89.864).

Notele lui Flavius Koczi: sol - 14.266; cal cu manere - 13.900; inele - 14.375; sarituri - 16.433; paralele - 14.650; bara fixa - 13.333. Total: 86.957

In finalele de sambata, ce incep de la ora 14:00 (in direct pe Digisport), Romania va avea trei reprezentanti: Ana Porgras la paralele, Diana Chelaru la sarituri si Flavius Koczi la sol.