Dupa victoria cu Edison Miranda (din primavara acestui an), s-a vorbit ca Lucian Bute isi va apara centura de campion mondial in Romania, Stadionul Steaua putand fi una dintre posibilele gazde. Iluziile suporterilor romani au luat insa sfarsit, "Mister KO" urmand sa lupte in "Bell Centre" din Montreal impotriva lui Jesse Brinkley. Gala va avea loc in data de 15 octombrie, informeaza boxingscene.com.

Lucian ButeFoto: AGERPRES

"Vreau din tot sufletul sa boxez acasa. Ar fi pentru prima data cand HBO-ul ar veni in Romania, iar acest lucru ar fi foarte bine pentru imaginea tarii" a declarat Lucian Bute la intoarcerea in tara, dupa victoria superba din partida cu Edison Miranda.

Lucrurile nu au stat insa deloc asa, iar romanul va boxa la Montreal, in Bell Centre, contra americanului Jesse Brinkley.

Bute isi pune in joc pentru a sasea oara centura mondiala de la categoria semi-mijlocie, versiunea IBF, pe 15 octombrie 2010. Romanul are in palmares 26 de victorii (21 prin KO) si zero infrangeri, in timp ce Jesse Brinkley a adunat 35 de victorii (22 prin KO) si cinci infrangeri.