Romanca Roxana Cocos a obtinut, duminica, medalia de bronz la Campionatele Europene de Haltere care se desfasoara la Sala Polivalenta din Bucuresti in perioada 5-12 aprilie.

Roxana a ridicat 114 kilograme, performanta cu care a castigat bronzul la stilul aruncat al categoriei 58 de kg.

La competitia gazduita de Bucuresti, Romania este reprezentata de 15 sportivi, 8 baieti si 7 fete. Delegatia noastra isi pune mari sperante si in evolutia lui Antonio Buci, campion european si locul patru la Olimpiada de la Beijing la categoria 62 de kg.