Intre amintirea neplacuta a ratarii de la Olimpiada, care l-a privat de o medalie de aur la sarituri, si un antrenament cu juniorii de la Dinamo, Marian Dragulescu ne dezvaluie avantajele si dezavantajele practicarii gimnasticii. Viata in cantonament, departe de cei dragi, pregatirile extenuante pana in miez de noapte ale exercitiilor castigatoare, dar si bucuria de a asculta imnul de pe cea mai inalta treapta a podiumului sunt doar cateva dintre momentele cele mai importante din viata unui sportiv de performanta.

Cu ce se mai ocupa Marian Dragulescu dupa iesirea din scena gimnasticii?

M. Dragulescu: Momentan sunt antrenor la clubul Dinamo, sectia de juniori. Am in subordine copii cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani, iar munca am inceput-o in ianuarie anul acesta. Sunt la inceput, iar aici sunt coleg cu Marius Urzica, bunul meu prieten.

Ai abandonat total gimnastica de performanta?

M. Dragulescu: Am unele probleme de sanatate, de fapt problema mea este coloana. Am facut o serie de analize, voi mai face, iar daca starea mea fizica imi va permite, sper sa mai particip. Este greu sa ma pronunt acum. Oricum, prin sala mai fac diverse exercitii din cand in cand, nu pot sa stau departe de fenomen. In alta ordine de idei, la gimnasti dupa ce se lasa se vede imediat, eu vreau sa ma mentin in forma si sa nu ma ingras.

Ai reusit sa treci peste momentul ratarii de la Olimpiada?

M. Dragulescu: In viata de sportiv sunt momente si momente, unele mai bune, altele pe care nu vrei sa ti le aduci aminte. Asa a fost sa fie, de multe ori castigi, dar mai si pierzi. Nu voi putea sa uit acea ratare. Cu toate acestea, daca trag linie, sunt multumit cu ceea ce am realizat, tinand cont de faptul ca in luna februarie a lui 2008 nu stiam daca voi putea sa concurez la Olimpiada. Nu am avut timp sa ma pregatesc asa cum ar fi trebuit, sa ajung la forma maxima luand totul treapta cu treapta. M-am apucat serios de antrenamente de-abia in luna aprilie.

Dupa retragerea ta si a lui Marius Urzica gimnastica masculina a ramas oarecum fara un lider. Cum vezi situatia de la lot acum?

M. Dragulescu: Mai exista inca o generatie, cea de acum, care are in componenta baieti deosebit de valorosi, cu care vom obtine rezultate in urmatorul ciclu olimpic. Ii stiu si sunt baieti seriosi. Dupa ei, nu stiu ce va fi... Nu prevad un viitor prea fericit. Din ce in ce mai putini copii vin la gimnastica.

Care crezi ca ar fi cauza pentru care parintii nu-si mai aduc copiii la gimnastica?

M.Dragulescu: Proasta mediatizare a gimnasticii, faptul ca nu exista baze de pregatire, centrele specializate sufera si nu sunt utilate cum trebuie. Toate acestea ii indeparteaza pe copii de gimnastica. Sportivii sunt din ce in ce mai putini. Despre acest sport se vorbeste o data, maxim de doua ori pe an. Se spune atunci: cutarescu a castigat o medalie la Campionatele Mondiale si cam atat. Dupa, se revine in anonimat.

Te-ai apucat serios de treaba in antrenorat, cat de curand te vom vedea pregatind lotul national?

M. Dragulescu: Deocamdata am inceput, acesta era prima treapta. Voi lua pas cu pas aceasta munca pana cand voi ajunge sa cresc in valoare. Sper ca intr-o zi sa ajung sa pregatesc lotul national, probabil ca acesta este visul oricarui fost sportiv de performanta.

In ziua de astazi poate un fost sportiv sa traiasca numai din salariul de antrenor?

M. Dragulescu: Este foarte greu, daca nu chiar imposibil. Ai neaparata nevoie de un second job daca vrei sa supravietuiesti. Parerea mea este ca cei care se apuca de antrenorat sunt cei care simt o anumita nebunie pentru gimnastica, care sunt devotati trup si suflet pentru acest sport.

Care este second-job-ul tau?

M. Dragulescu: Pai din cand in cand particip la diverse concursuri demonstrative, care sunt la mare cautare. Pe langa partea financiara ele ma ajuta sa ma mentin in forma si sa execut unele exercitii.

Care ar fi lucrurile pentru care ai sfatui copiii sa se apuce de gimnastica?

M. Dragulescu: Pe langa sanatatea pe care o dobandesti facand sport, gimnastica te invata ce inseamna disciplina, responsabilitatea, spiritul de echipa, fair-play-ul si cum sa stii sa pierzi. In plus, daca ajungi la un anumit nivel se poate castiga foarte bine din gimnastica.

Care ar fi aspectele negative ale practicarii acestui sport?

M. Radulescu: Acum, depinde de fiecare caracter in parte. Este destul de greu sa stai in atatea cantonamente, departe de parinti, unii suporta greu asta. Cu toate acestea, e bine ca ai mereu colegi alaturi de tine, iar senzatia este aceea ca te-ai afla intr-o tabara. Asta te face sa treci mult mai usor peste orice.

Daca ti s-ar oferi ocazia sa te intorci in timp ai alege acelasi destin?

M. Dragulescu: Categoric da. Cand am pornit la drum nici nu-mi puteam imagina ca voi realiza atatea. Ma uit in urma si sunt mandru de ceea ce am realizat. Gimnastica mi-a dat foarte multe satisfactii si as apuca-o pe acelasi drum de cate ori e nevoie.

Unii dintre gimnasti au dat vina pe sistem dupa ce s-au accidentat grav. Te-ai simtit protejat in acest sens?

M. Dragulescu: Trebuie sa recunosc ca am fost un norocos si am cam fost ferit de accidentari. Am avut doar doua toata cariera, dar acelea au fost destul de serioase. Imi aduc aminte ca am cazut de doua ori in cap. Exista multe lacune in sistemul medical romanesc, ma refer aici la asigurarile medicale. Gimnastii au mari probleme la nivel de manageriat, ar trebui sa existe cineva care sa se ocupe de toate problemele, iar tu ca sportiv doar sa concurezi.

Ti-ai lasa copiii sa faca gimnastica?

M. Dragulescu: Daca ar dori sa faca asta, de ce nu. Gimnastica iti ofera multe oportunitati si cel mai important te formeaza ca om. N-as rata ocazia sa-i antrenez pentru ca stiu cu ce se mananca acest sport si ii cunosc multe dintre secrete.

Cum ai descrie in cuvintele tale fenomenul de masa numit gimnastica?

M. Dragulescu: Sa nu uitam ca la nivel de federatii, gimnastica este pe primul loc in tara in ceea ce priveste medaliile aduse atat la nivel mondial cat si olimpic. Daca ar fi sa ne uitam numai anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Beijing a fost sportul cu cea mai mare audienta. Asta spune multe, nu? Ceea ce ii lipseste acestei discipline in Romania este mediatizarea. In urma cu cativa ani buni, toti parintii isi dadeau copiii la gimnastica pentru ca exista marea Nadia Comaneci.